fbpx

Răzvan Danc

Celebrând o viață extraordinară!

Sfaturi pentru părinţi… de la copilul lor

1. Nu mă răsfăţa. Ştiu foarte bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar încerc totuşi.


2. Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Asta mă aşază la locul meu.


3. Nu folosi forţa cu mine. Asta mă obişnuieşte cu ideea că numai forţa contează.


4. Nu fi inconsecvent. Asta mă pune în încurcătură şi mă face să încerc să scap nepedepsit.


5. Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poţi ţine. Asta mă va face să-mi pierd încrederea în tine.


6. Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să capăt şi mai multe „victorii”.


7. Nu te supăra prea tare când îţi spun „te urăsc”. Nu cred ce spun, dar vreau să-ţi pară rău pentru ce ai făcut.


8. Nu mă face să mă simt şi mai mic decât sunt. Voi încerca să-ţi dovedesc contrariul, purtându-mă ca o persoană importantă.


9. Nu face în locul meu nimic din ceea ce aş putea face singur. Asta mă va face să mă simt ca un copil mic şi voi continua să te folosesc în serviciul meu.


10. Nu-mi menaja relele obiceiuri, acordă-mi cât mai multă atenţie. Altfel nu faci decât să mă încurajezi să le continui.


11. Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă îmi vei vorbi blând între patru ochi.


12. Nu încerca să discuți comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu e foarte bun în acel moment, iar cooperarea mea e chiar slabă.


13. Nu încerca să-mi ţii predici. Vei fi surprins să afli cât de bine ştiu ce e bine şi ce e rău.


14. Nu mă face să simt că greşelile mele sunt păcate. Trebuie să învăţ că pot face greşeli fără să simt că nu sunt bun de nimic.


15. Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd.


16. Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii uşor şi atunci s-ar putea să spun minciuni.


17. Nu uita că-mi place să experimentez. Învăţ din asta.


18. Nu băga prea mult în seamă indispoziţiile mele. S-ar putea să profit de faptul că îmi acorzi mai multă atenţie când sunt bolnav.


19. Nu mă respinge când pun întrebări cinstite. Dacă o faci, vei constata că nu te mai întreb şi caut informaţii în altă parte.


20. Nu-mi răspunde la întrebări prosteşti şi lipsite de sens. Altfel voi încerca mereu să te agăţ cu astfel de întrebări.


21. Nu încerca niciodată să pari perfect sau infailibil pentru că mă vei face să simt că nu te voi putea ajunge niciodată.


22. Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună. Contează cum îl petrecem.


23. Nu te teme dacă eu sunt speriat. Arată-te curajos!


24. Poartă-te cu mine ca şi cu prietenii tăi. Ţine minte că învăţ mai bine de la un model decât de la un critic.


25. Nu uita că nu pot creşte fără încurajări şi înţelegere.

Dacă ești părinte sau profesor și consideri că ai nevoie de o consiliere, în așa fel încât să găsești cele mai bune strategii pentru a te conecta cu copiii, nu ezita să mă contactezi prin email la adresa: contact@razvandanc.ro sau prin WhatsApp la 0756090094

Profesor, jurnalist, pasionat de viață și iubitor de oameni. Pregătit oricând să ofere un cuvânt de încurajare tuturor celor care au nevoie de el. Întotdeauna, de vorbă de la suflet la suflet, pentru toate sufletele!

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts

Statistici Trafic