fbpx
Disciplină Pozitivă și Parenting
Impactul privirii în ochi în procesul de disciplinare al copiilor

Impactul privirii în ochi în procesul de disciplinare al copiilor

Principalul lucru pe care orice om are nevoie să-l simtă în permanență este: siguranța. Acest lucru este și mai accentuat în vremea copilăriei, atunci când autonomia copilului este destul de redusă. 

De la nivelul acestuia, adultul nu este altceva decât un gigant. Acest gigant uneori îl ia în brațe, se joacă alături de el, îl ridică până aproape de tavan, îi spune cât de mult îl iubește și cât de fericit este să-l aibă alături. În astfel de momente, creierul copilului, care este în plin proces de dezvoltare, pe lângă faptul că secretă o mulțime de neurotransmițători care dau starea de bine, construiește și niște rețele neuronale care poartă semnătura chimică de încredere, iubire, siguranță. 

Tabloul până aici pare extrem de frumos, toată lumea are de câștigat, totul este cuprins de armonie și dezvoltarea este în plin proces de desfășurare. 

Totuși, sunt momente în care gigantul din fața celui mic este roșu de furie, țipă, înjură și chiar abuzează fizic pe cel mic. Concomitent cu asta, creierul copilului secretă neurotransmițători ai stresului, care-i dau o stare de felul: luptă, fugi sau îngheață. Dar, asta nu e tot: în momente în care creierul simte pericolul cauzat de o ceartă sau de o agresiune fizică, oricât de mică, sunt activate niște rețele neuronale de excludere. 

Un principiu al neuroștiințelor este acela că: neuronii care se aprind împreună, se conectează. Imaginați-vă deci, o rețea neuronală cu semnătură de încredere (căci vorbim de un adult care este iubit de cel mic și cu care uneori se joacă) se conectează cu rețeaua neuronală de excludere (activată de vorba sau palma adultului folosită ca mijloc de corecție). Ce este oare în mintea unui copil în astfel de momente? Desigur, neîncredere, frică și multă, multă confuzie.

Dar, subtil, dincolo de aceste sentimente, copilul începe să creadă că nu mai este iubit, că nu merită să fie iubit, că adulții nu sunt de încredere și că acolo unde este iubire, implicit apare și durerea. Aceste credințe false sunt înregistrate în subconștient și devin rațiunea de a fi a adultului. Cu toții cunoaștem oameni sau suntem chiar noi cei care gândim că iubirea implică durere, sacrificii sau că e rău cu rău, dar e mai rău fără rău. Aici este baza unei astfel de credințe. 

Ce e de făcut?! Sigur, copiii sunt uneori de-a dreptul enervanți, imaturi (de parcă ar putea fi altfel), pun sute de întrebări, nu le convine nimic, nu ascultă deloc, nu stau așezati precum niște sfinți, așa-i? Unii părinți îi alintă: micul meu monstruleț. Despre asta vom mai vorbi, deoarece aceste cuvinte dor și scad, pe termen lung, stima de sine a copilului. 

Atunci când suntem în mijlocul unui episod cu potențial provocator, cel mai bine este să devenim conștienți, să intrăm în poziția de Observator, adresându-ne două întrebări, în timp ce respirăm profund: 

1) ce simt eu acum? 
2) ce gândesc eu acum?

Mulți spun: nu am timp de așa ceva, trebuie să rezolv problema! Da, nu e ușor să fii conștient în momentele în care creierul spune, prin pilotul lui automat: lasă, fac eu toată treaba. Însă realitatea este că orice faci în acel moment este lipsit de rațiune, iubire, blândețe și fermitate. Este o reacție emoțională la un stimul exterior. Și oricum, nu funcționează prea multe metode (în afară de cele care generează frică, iar astea au un efect pe termen scurt, însă în timp vor deveni ineficiente și relația adult-copil va avea enorm de suferit) în momente caracterizate de nervi, pentru că (ante)prescolarul și școlarul mic nu poate deveni rațional în astfel de clipe, toate canalele lui de înțelegere se închid, așa cum se întâmplă de multe ori la adulți. 

Totuși, dacă vrei să ai o relație conștientă cu al tău copil sau elev, bazată pe empatie și iubire, o relație caldă si fermă este necesar să lucrezi cu tine pentru a dobândi această abilitate de a fi observator. Se dobândește foarte ușor. Lucrez cu mai multe persoane pe parte de consiliere educațională și observ pe zi ce trece că sunt tot mai abil în a fi observator detașat și a acționa, nu a reacționa. 

Despre asta este vorba: reacțiunea este a creierului emoțional, iar acțiunea implică rațiune. Important este faptul că, în general, în situațiile stresante, este greu pentru un adult să se controleze și să fie rațional. Dacă este așa pentru un adult, pentru un copil este aproape imposibil. Totuși, există tehnici care să te ajute (de exemplu: tehnica Zona Verde). 

Așadar, pentru a reuși să rezolvăm anumite provocări este nevoie să fim conștienți. Mai mult, este recomandat să conștientizăm că nu putem face o schimbare de durată în mijlocul unei furtuni emoționale. Este necesar să lăsăm spiritele să se calmeze, iar mai apoi putem redirecționa, pentru că, așa cum am mai spus, disciplina este despre a învața, nu despre a pedepsi. 

Respiratul ne ajută să ne conectăm la realitate, să ne calmăm, deoarece atunci când ne enervăm, primul lucru care nu mai este făcut corect este: respirația. 

O tehnică utilă prin care putem ajuta copilul să învețe ceva de pe urma comportamentului neadecvat este: privirea ochi în ochi. De aceea am folosit metafora gigantului. Atunci când educația vine de sus în jos, copilul se simte amenințat. Creierul lui se simte așa și va reacționa, prin rezistență la mesaj. 

În momentul în care ne așezăm la nivelul ochilor, chiar sub nivelul ochilor, transmitem un mesaj vital pentru succesul dialogului: nu sunt o amenințare pentru tine. Astfel, ajungem să liniștim creierul emoțional al copilului și deci putem activa funcții precum mindsight pentru a rezolva problema. Întotdeauna ne conectăm, iar apoi redirecționăm. 

Așezarea la sau sub nivelul ochilor este primul pas spre conectare. Acest lucru se poate face în momentul furtunii emoționale (pentru validare, empatizare, fără a implica disciplinarea) sau după ce s-a produs calmarea pentru a realiza redirecționarea spre un comportament dorit, împreună cu cel mic. 

Vă invit să purtați dialoguri autentice și intenționale cu ai voștri copii, folosindu-vă de această formă de conectare și bucurați-vă de magia rezultatelor. 

Zambete! 🙂

1 thought on “Impactul privirii în ochi în procesul de disciplinare al copiilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici Trafic