Luna iulie a fost luna în care mi-am aplecat interesul asupra conceptului „stimă de sine” și despre care am învățat, practic, atât de multe lucruri. Unii oameni au plecat din viața mea, alții noi au venit și mai presus decât Read more…
În vremea când încă mai ofeream consilieri psiho-spirituale, am întâlnit două feluri de părinți: cei care făceau totul în locul copiilor și cei care nu făceau nimic pentru ei. Ambele categorii erau extrem de nemulțumite și ajunseseră să se Read more…
Fiecare instrument din Disciplina Pozitivă ajută atât părintele, cât și copilul. Când vine vorba de părinte, Disciplina Pozitivă acționează ca o formă de eliberare a unor mari poveri. De cele mai multe ori, în procesul de educare al unui Read more…
Tăcerea-i ca mierea, spune un proverb românesc și câtă dreptate are!
Tot mai mulți părinți și cadre didactice manifestă un interes activ pentru a găsi modalități, soluții și instrumente pe care să le aplice așa încât să armonizeze relația cu copiii din viața lor în urma unui conflict. Asta este o Read more…
Antrenarea Emoțională în viziunea lui Gottman sau de ce iubirea nu este de ajuns în parenting
Înainte de a deveni tată, am petrecut aproape 20 de ani lucrând în domeniul psihologiei dezvoltării și studiind viața emoțională a copiilor. Dar abia în 1990, când s-a născut fiica noastră, Moriah, am început să înțeleg cu adevărat realitatea relației Read more…
Oamenii fac absolut orice, până și cel mai absurd lucru, numai să evite să se confrunte cu propriul suflet.
De când am început să mă preocup de stima de sine, întâlnesc o mulțime de aspecte în viața mea și în a celor din jur care îmi dau de gândit. Astăzi, am avut o conștientizare extraordinară care mi-a răspuns la Read more…
Dacă e făcut în mod conștiincios, parentingul e un job de top. Vei cunoaște intervale de fericire maximă și, de asemenea, perioade de frustrare furibundă; clipe de mândrie părintească fără margini și momente de grozavă stânjeneală.
Iubește-ți copilul în orice ipostază – 10 principii ale celebrului educator Janusz Korczak
Janusz Korczak, pe numele real Henryk Goldszmit, cunoscut și drept Bătrânul Doctor sau Dl. Doctor (n. 22 iulie 1878 sau 1879, Varșovia , Polonia – d. 5 sau 6 august 1942 ucis în lagărul de exterminare german de la Treblinka) Read more…