fbpx
Disciplină Pozitivă și Parenting
Lupta pentru putere – Al doilea scop greșit al copilului în obținerea conectării

Lupta pentru putere – Al doilea scop greșit al copilului în obținerea conectării

Așa cum vă spuneam în articolul legat de nevoile psiho-emoționale care stau în spatele comportamentelor nepotrivite ale unui copil, modul de manifestare al celor mici este precum un iceberg. La suprafață vedem comportamentul, însă natura reală a ceea ce se întâmplă este mult mai profundă.

În spatele oricărui mod de a fi și de a răspunde, copilul are nevoia de a aparține și de a fi important, de a conta pentru cei din jur. Aceste lucruri nu intră în spectrul egoismului, deoarece astfel de nevoi sunt de bază pentru fiecare ființă umană și le vom avea de-a lungul vieții întregi.

Psihiatrul Rudolf Dreikurs a identificat patru scopuri greșite prin care un copil descurajat caută să aparțină. Aceste scopuri sunt ascendente, astfel că dacă prin primul scop nu reușește să se simtă conectat, copilul va trece la al doilea și tot așa până la ultimul.

În acest articol, vom vorbi despre al doilea scop greșit:

Lupta pentru putere

Lupta pentru putere începe a fi folosită după ce o perioadă de timp părinții l-au forțat pe copil să nu mai ceară atenție necuvenită. În acest mod, copilul a devenit determinat să folosească puterea pentru a-și înfrânge părinții. El are un sentiment intens de satisfacție în a refuza să facă tot ceea ce vor adulții de la el. Un astfel de copil poate simți că, dacă se conformează cererilor, se va supune unei puteri mai mari și astfel va pierde sentimentul de valoare personală. Această teamă de a fi copleșit de o putere mai mare este o realitate devastatoare pentru unii copii și duce la eforturi terifiante de a-și demonstra puterea.

Este o mare greșeală să încerci să afișezi o putere superioară față de un copil însetat de putere. Este întotdeauna inutil. În bătălia care urmează și care devine cronică, micuțul dezvoltă abilități de folosire a puterii și crede că are motive să se simtă lipsit de valoare dacă nu reușește să-și demonstreze puterea. Acest proces de creștere poate să ducă copilul la un punct în care să găsească satisfacție numai fiind agresiv sau tiran.

Problema competiției pentru putere a devenit prevalentă în societatea de azi din cauza schimbărilor apărute în conceptul nostru de egalitate. Lupta de putere apare atunci când părintele și copilul încearcă să-și demonstreze unul altuia cine e șeful. Rămâne cu adevărat o încercare, adică o învârtire într-un cerc, deoarece niciunul nu se va simți cu adevărat victorios. Lupta de putere cauzează întotdeauna suferință emoțională și nu de puține ori chiar și fizică, deoarece adultul este adus în fața faptului de a-și pierde cumpătul.

Una din diferențele dintre cererea de atenție și lupta de putere este comportamentul copilului față de corecție. Dacă vrea doar să obțină atenție, își va stopa repede purtarea când este certat, cel puțin pentru moment. Dar dacă intenția lui este să-și demonstreze puterea, încercările de a-l face să se oprească doar îi sporesc comportamentul nedorit.

În astfel de momente adultul este caracterizat de următoarele stări emoționale și idei mentale precum dorința de a lupta sau la polul opus cedarea, gânduri precum „nu vei scăpa atât de ușor”, „nu o să scapi basma curată”, „îți arăt eu ție” toate acestea fiind dublate de nevoia de a avea dreptate.

Starea emoțională într-o astfel de relație este extrem de haotică, stresul relațional este unul extrem de puternic și încrederea tuturor se pierde. Cuvintele urâte sunt aruncate cu multă ușurință, părintele simte constant că pierde controlul asupra relației și tot ce-i mai rămâne este puterea, pe care, mai târziu, se simte vinovat că a folosit-o.

În momentul în care începe lupta de putere, pornită de emoțiile pe care le are adultul și tendința lui de a reacționa, copilul are tendința de a-și intensifica propriul comportament, a deveni sfidător, a simți că a câștigat atunci când părintele sau cadrul didactic este supărat.

Credința pe care o conține la nivel subconștient copilul într-un astfel de moment este: contez doar atunci când eu sunt șeful, când controlez totul sau dovedesc cuiva că nu poate să fie șeful meu; nu poți să-mi „arați tu mie.”

Modalitatea prin care adulții contribuie la această trăire este caracterizată de idei ca: eu sunt în control și tu trebuie să faci ceea ce îți spun eu; cred că a-ți spune ce să faci, a-ți face morală (a ține predică) sau a te pedepsi când nu faci ceea ce îți spun, este cea mai bună modalitate de a te motiva să te descurci mai bine.

Mesajul codat pe care-l transmite copilul este: lasă-mă să te ajut! oferă-mi posibilitatea de a face alegeri; oferă-mi alternative din care eu singur să aleg.

Vă reamintesc, copilul nu face aceste lucruri intenționat, așa că soluția nu este să-i vorbiți celui mic despre „scopuri greșite prin care vrea să se simtă conectat”, ci să acționați conștient în direcția decodării mesajului transmis.

Astfel, pentru a vindeca tendința pentru lupta pentru putere, părinții și cadrele didactice pot aplica următoarele instrumente din Disciplina Pozitivă:

  1. Conștientizează că nu este eficient să-l obligați pe copil să facă un anumit lucru, doar pentru că așa vreți; mai degrabă invitați-l să vă ajute. Când este invitat, copilul se simte dorit, competent, iar șansele de cooperare crește semnificativ;
  2. Oferiți copilului alegeri limitate: mănânci din castronul verde sau din cel roșu; vrei să scrii cu markerul albastru sau cu cel negru pe tablă; îți faci acum temele sau după cină;
  3. Evitați lupta sau renunțarea/cedarea deoarece asta-i dă un sentiment de reușită și-i va întări ideea că acest comportament (inconștient) funcționează; mai degrabă alegeți una dintre aceste tehnici din Disciplina Pozitivă;
  4. Ieșiți din conflict și calmați-vă – atunci când sunteți într-o stare de stres, partea rațională a creierului nu mai funcționează eficient, tocmai din acest motiv, orice s-ar întâmpla atunci nu va avea prea mult succes; cel mai bine este să vă retrageți câteva minute, să vă calmați, iar mai apoi, când toată lumea este liniștită se pot găsi soluții. Tehnici de autoreglare emoțională pot fi: numărarea până la 20, respirația conștientă în 4 timp, ieșirea la o plimbare, ascultarea unei melodii care vă face plăcere și vă ajută să vă relaxați etc.
  5. Fiți calzi și fermi în același timp – mesajul de iubire să treacă dincolo de limite, însă acestea să se aplice. Știu cât de mult îți dorești să mai stai în fața televizorului și temele au nevoie să fie făcute. Vrei să stingi tu televizorul sau îl sting eu? Tu alegi (vezi punctul 2);
  6. Decideți ceea ce vreți să faceți;
  7. Lăsați rutinele să fie „șeful”;
  8. Acordați respect reciproc;
  9. Implicați copilul în activități de Focusare pe Soluții; Detalii AICI
  10. Folosiți Consiliul de Familie sau Consiliul Clasei; Detalii AICI

Dacă un copil este forțat de părinți să iasă din lupta de putere, acesta poate trece, inconștient, la al treilea scop greșit: răzbunarea. Despre acest scop greșit voi vorbi într-un articol viitor.

Vă doresc mult succes în a-i ajuta pe copiii din viața voastră să se simtă conectați și importanți.


Cărți utile:
1. Cum să crești copii fericiți, de dr. Rudolf Dreikurs

Imagine reprezentativă: Ionuț Muscă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici Trafic