fbpx
Disciplină Pozitivă și Parenting
Comunicarea nonviolentă și rolul înțelegerilor în obținerea cooperării

Comunicarea nonviolentă și rolul înțelegerilor în obținerea cooperării

            Fiecare instrument din Disciplina Pozitivă ajută atât părintele, cât și copilul. Când vine vorba de părinte, Disciplina Pozitivă acționează ca o formă de eliberare a unor mari poveri. De cele mai multe ori, în procesul de educare al unui copil, rolul central îl ocupă părintele, iar copilul este doar beneficiarul. În tot acest proces, nu de puține ori, părintele ajunge să nu mai știe ce să facă, în ce mod să mai comunice, cum să mai explice în așa fel încât să fie înțeles.

            Așa cum v-am mai spus, de cele mai multe ori când părinții spun: „copilul meu nu mă ascultă”, ei de fapt vor să transmită: „copilul meu nu mi se supune.” Altfel spus, el nu are dreptul la o opinie, nu are dreptul să spună „nu” și este oarecum obligat să respecte cu strictețe indicațiile părintelui așa încât viața lui să fie una de succes. În acest mod, din păcate, se nasc cele mai multe eșecuri.

            De-a lungul timpului, atunci când am oferit consilieri de dezvoltare personală, am avut numeroase persoane care în timpul ședinței mi-au spus cu tristețe, amărăciune: „care este scopul vieții mele, Răzvan?” Persoanele erau trecute de 45 de ani și când am discutat despre acest aspect, am observat că, de cele mai multe ori cei ce erau în consiliere, făcuseră ceea ce părinții i-au îndemnat, deși ei aveau chemare spre altceva. Chiar și mama mea mi-a spus când eram în fața unei alegeri: „fă-te doctor.” Am ales totuși să fac jurnalismul, iar mai apoi pedagogia și pentru asta sunt recunoscător familiei, care au avut totuși încredere în mine, deși nu era tocmai pe placul lor ceea ce eu am ales.

            Când părinții intră în contact cu principiile Disciplinei Pozitive, ei înțeleg că nu mai trebuie să fie „șefi” care întotdeauna să încerce sau să oblige obținerea cooperării din partea propriilor copii. De multe ori, instrumentele devin „șefele”, iar copiilor le place foarte mult asta, pentru că simt pentru prima oară că sunt iubiți, acceptați și că adulții din jurul lor au încredere în ei. Când părintele se bazează pe Disciplina Pozitivă și are încredere în acest proces, el începe să aibă o relație din ce în ce mai autentică, bazată pe comunicare și respect cu propriul copil.

           Am ascultat zeci de mărturii din partea celor care au aplicat Disciplina Pozitivă și toți s-au declarat eliberați oarecum de povara de a fi un părinte perfect și mai ales de a avea întotdeauna o soluție, un răspuns. Relaxarea în procesul de educare, formare a copilului permite ca fiecare dintre principalii actori ai acestui proces să obțină cât mai mult din ceea ce-și dorește, explorând și devenind subiect al propriei învățări.

            Acesta este aspectul în care Disciplina Pozitivă influențează într-un mod constructiv pe copii: îi pune pe ei în fața alegerilor, le oferă deplină încredere, sunt ghidați cu fermitate și căldură pe acest drum care se numește: „propria devenire.” După cum am mai spus, conform gândirii lui Alfred Adler, ființa umană are două nevoi extrem de importante: nevoia de conectare și de semnificație.

            Când vorbim de conectare, copilul înțelege: iubire, apreciere, apropiere, mângâiere, îmbrățișări, comunicare empatică, intențională și dialog autentic. Când vorbim despre semnificație, copilul înțelege că este nevoie să-și aducă aportul la această lume magnifică în care a sosit. Este ceea ce unii gânditori din spiritualitate rezumă în: „a face cunoscut necunoscutul.” Omul este unic, este o individualitate, iar copilul simte nevoia să își exprime această unicitate, să manifeste în jurul său toate potențele cu care a venit de la Dumnezeu. Ceea ce vreau să spun este că, prin semnificație, copilul vrea să se simtă important, să știe că are locul său „sub soare”, în societate și mai ales în inima părinților.

            Richard Ryan și Edward Deci au formulat la mijlocul anilor 80 Teoria Autodeterminării, prin care au postulat și că ființa umană are trei nevoie esențiale: de conectare, de competență și de control. Aceste nevoi se cer satisfăcute întreaga viața, iar în copilărie se pune baza unei personalități care înțelege că poate singur sau prin puterile sale să-și satisfacă aceste nevoi sau are nevoie în permanență de cineva care să o facă în locul său.

            Copilul are nevoie să fie privit cu încredere de adult, să îi fie validate sentimentele și să înțeleagă foarte clar faptul că iubirea părintelui nu este alterată de comportamentul lui. Ba mai mult, toate sentimentele și emoțiile sunt valide, chiar dacă nu toate comportamentele generate de ele vor fi agreate. Comunicarea este cheia care stă la baza unei relații autentice între părinte și copil. Atunci când părintele pleacă la drum cu premiza: „copilul e mic și nu înțelege” va avea rezultate dintre cele mai neplăcute.

            Copiii înțeleg absolut totul. În primele luni de viață, interpretează limbajul non-verbal, iar mai apoi dezvoltă și capacitatea de-a înțelege cuvintele transmise de adulți. Mai mult decât atât, copilul este conectat cerebral cu mama sa deplin până la vârsta de trei ani și chiar și în toate cele nouă luni de sarcină, astfel că fiecare gând și emoție a mamei este transmisă și receptată de copil, care, într-un mod sau altul, răspunde mesajelor primite. Dragi adulți, copiii sunt un radiograf al relației dintre voi și a relației voi cu propriul vostru interior.

            Atunci când adulții se eliberează de credința-falsă că au în casă o ființă care e mică și nu înțelege, pot începe să se comporte într-un mod respectos, plin de empatie și de iubire. Se activează prezența, conștiența. Când înțelegi că fiecare cuvânt este înregistrat și modelează creierul, iar mai apoi personalitatea, începi să te gândești de două ori înainte să faci sau să spui ceva.

            Prin comunicare și noi adulții am rezolva mult mai multe probleme. O vorbă înțeleaptă spune: multe probleme am rezolva sau nu ar exista dacă am vorbi unul cu altul, nu unul despre altul. Cât adevăr. Același lucru se întâmplă și cu copiii.

            În continuare, vă ofer un nou principiu din Disciplina Pozitivă pe care-l puteți pune în aplicare chiar de astăzi, în așa fel încât să nu mai forțați copilul să facă lucrurile de care este responsabil sau ceea ce vă doriți voi să facă. Instrumentul are la bază comunicarea și se numește foarte simplu, cuprinzător și sugestiv: înțelegerile. El este exact ceea ce înțelegeți din cuvântul care denumește principiul. Totuși, procesul este puțin mai complex.

            Mulți vor spune acum, citind aceste rânduri: este foarte ușor, am făcut asta de multe ori. Mă bucur să aud asta, însă înainte de a continua, vreau să vă informez că înțelegere nu înseamnă mită, recompensă sau amenințare. Dacă l-ați convins pe copilul vostru să facă un anumit lucru printr-o promisiune, ca de exemplu: dacă faci _______, te duc în parc/îți cumpăr o bicicletă nouă/te las să mai stai 30 de minute pe telefon/poți mânca desertul mai devreme. Asta nu este înțelegere, ci mită. Pe de altă parte, poate ați spus: dacă NU faci _______, nu te mai las afară/nu mai ai voie să te uiți la tv/nu îți mai dau voie să mergi cu prietenii în oraș/nu îți mai las telefonul/nu te mai iubesc. Asta nu este înțelegere, ci amenințare.

            Pe scurt, vă voi prezenta în continuare care sunt consecințele mitei și a pedepsei, pentru a spulbera și această credință-falsă legată de cooperarea cu copilul. Când mituim copilul, el înțelege că toate lucrurile au un anumit preț și nu învață niște abilități și aptitudini care să-i fie de folos întreaga viață. Vestea proastă și în cazul mitei și a pedepsei este că în curând vor deveni ineficiente și, mai ales, trebuie să crească. Dacă astăzi recompensa pentru dus gunoiul este o oră în plus la televizor, poate peste două luni va fi un nou telefon mobil. În cazul pedepsei lucrurile sunt puțin mai grave, deoarece un copil veșnic pedepsit se va îndepărta din punct de vedere emoțional de părinte și va veni clipa în care copilul este mai înalt cu un cap decât părintele și răspunsul lui la amenințarea părintelui va fi: „și dacă nu, ce-o să-mi faci?!” Și când vine vorba de restricții, lucrurile pot merge până acolo unde copilul spune: „mi-a luat totul, să vedem ce mai poate să-mi facă acum?”

            Acestea nu sunt înțelegeri, ci modalități de manipulare. Disciplina Pozitivă ne propune un instrument simplu și eficient. Două dintre premisele de bază ale acestei Discipline este că în procesul de educare a copilul nu se folosesc sub nicio formă recompensele și pedepsele.

            Pentru a putea pune pe „picioare” acest principiu este nevoie să parcurgem câțiva pași. Parcurși de două, trei ori, vor deveni o a doua natură. Primul pas este acela de a discuta împreună cu copilul despre gândurile și sentimentele cu privire la un anumit subiect, o anumită provocare pentru care doriți să aplicați principiul Înțelegerilor. În cadrul acestei discuții, fiecare din familie își spune neîntrerupt și nejudecat punctul de vedere. Nu criticăm, nu căutăm explicații, nu ne scuzăm. Doar ascultăm. După cum spuneam, comunicarea este cheia. Dialogul, în sine, este vindecător.

            Următorul pas este organizarea unui „brainstorming.” Această furtună de idei este distractivă și îl ajută enorm pe copil. În primul rând, descoperă că o problemă poate avea mai multe soluții. Apoi, învață că nu există soluții greșite. De asemenea, înțelege că părerea lui e prețioasă, contează pentru membrii familiei, așa că își hrănește toate nevoile psihologice.

            Brainstorming-ul se va face pornind de la provocarea întâmpinată și va conține diverse soluții. La fel ca în cazul comunicării sentimentelor, nu judecăm, nu criticăm, nu bagatelizăm și nu considerăm puerile ideile. Obligatoriu este ca un adult, dacă nu poate copilul încă, să noteze toate aceste idei pe o foaie. Mai apoi, toate ideile sunt citite și se alege una dintre ele, care pare să fie pe placul tuturor. Implicarea copilului în procesul de brainstorming este foarte important pentru el. Recomandat este să acceptați punerea în practică a unei idei sugerate de copil, deoarece în acest mod, va fi și mai dispus să respecte înțelegerea.

            În continuare, setați un timp limită. De exemplu: veșnic există o problemă cu dusul gunoiului. Copilul este cel care este însărcinat să-l ducă și de multe ori nu o face, iar asta este deranjant, să spunem. În urma brainstorming-ului, puteți găsi diverse modalități de a duce gunoiul. Este important apoi să aveți un termen limită, de exemplu: după cină sau înainte de a merge la baia de seară. Dacă toată lumea este de acord, în special copilul – din nou comunicarea joacă un rol important – setați această intenție. Gunoiul va fi dus în modul ___, până la ___.

            Vedeți apoi ce se întâmplă. Dacă înțelegerea va fi respectă, excelent, ați rezolvat într-un mod creativ și plin de respect o problemă destul de spinoasă. Există, totuși, posibilitatea ca înțelegerea să nu fie pusă în practică. Aveți răbdare cu copiii în procesul de învățare a unor astfel de comportamente noi, diferite. În loc să-i criticați, judecați sau să le reproșați faptul că nu ascultă, folosiți întrebarea: „care a fost înțelegerea noastră?” sau un semnal non-verbal: indicarea spre un ceas.

            Dacă nici în modul acesta nu este respectă înțelegerea, procesul va începe de la zero. Acceptați faptul că fiecare greșeală este o oportunitate de învățare și chiar dacă pare că n-a avut succes, totuși copilul a învățat alte lecții importante pentru viața sa: părerea mea contează, nu sunt chiar așa mic cum spun alții, cei din familia mea au încredere în mine.

            În general, copiii acceptă și fac ceea ce spun că vor face, dacă au ales să facă asta fără a fi obligați de cineva. Dacă le este impusă o soluție, în mod natural vor reacționa prin ripostă. Dacă este nevoie urgentă a se face lucrul pentru care s-a ajuns la o înțelegere, se pot aplica și alte instrumente din Disciplina Pozitivă, ca de exemplu: Alegeri limitate. Sună în felul următor: „vrei să duci gunoiul singur sau vrei să te însoțesc?” „acum sau în două minute?” etc. Totuși, scopul acestui instrument, Înțelegerile, este să folosiți cât mai puține cuvinte, așa încât să exersați, împreună cu copilul, comunicarea non-verbală, nonviolentă, autentică și intențională.

Vă doresc mult succes într-o comunicare nonviolentă și un comportament caracterizat de cooperare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici Trafic