fbpx
Disciplină Pozitivă și Parenting
Cere ajutorul – o modalitate ușoară de a-i sprijini pe copii să-și satisfacă nevoile psihologice de bază

Cere ajutorul – o modalitate ușoară de a-i sprijini pe copii să-și satisfacă nevoile psihologice de bază

            În vremea când încă mai ofeream consilieri psiho-spirituale, am întâlnit două feluri de părinți: cei care făceau totul în locul copiilor și cei care nu făceau nimic pentru ei. Ambele categorii erau extrem de nemulțumite și ajunseseră să se simtă obosite, iar nervii le erau întinși la maxim.

            Acest lucru este foarte interesant și vine în contradicție cu dorința naturală a copiilor de a vrea să facă lucruri. Oricine a avut în preajma sa un copil pentru cel puțin 5 minute (și nu dormea) a putut să observe cum imediat găseau ceva de care erau interesați și pe care simțeau nevoia să pună mână, să bage în gură sau pur și simplu se mulțumeau să folosească întrebarea „de ce?”

            Aceasta este una dintre nevoile de bază a copilului: competența. Indiferent de vârsta sa, el vrea să știe de ce lucrurile sunt așa cum sunt, dacă pot fi altfel și care sunt modurile în care viața lui este influențată de ceea ce se află în jur. Părinții au un rol important în acest punct, deoarece pot oferi aripi copiilor, deci îi pot ajuta să exploreze, să afle lucruri noi despre ei și mediul în care trăiesc sau pot să „taie” aripile copiilor, refuzând să răspundă la întrebări sau oferind un răspuns atât de detaliat încât copilul nu mai este absolut deloc tentat să mai caute singur alte informații. Totul se face în numele iubirii, știu, însă există o modalitate de mijloc.

            Nevoile de bază din punct de vedere psihologic vin cu noi tot restul vieții și fie vom fi antrenați să ni le satisfacem singuri sau să găsim resursele necesare, fie vom aștepta permanent ca să vină cineva din afară pentru a ne ajuta. Din păcate, al doilea exemplu este genul clasic de oameni care manifestă ușor dependența emoțională, sunt nesiguri, veșnic circumspecți și fără inițiativă.

            Părinții și profesorii (numiți împreună adulții) care își doresc să-i ajute pe copii să exploreze mediul înconjurător și deci să-și satisfacă nevoile psihologice de bază au la îndemână un instrument fantastic din Disciplina Pozitivă care le poate fi de mare folos. Utilitatea acestui instrument se dovedește și prin faptul că adultul ajută copilul să trăiască un sentiment de responsabilitate, de disciplină și de sens. Asta pe lângă faptul că își mai ușurează și el din greutățile cotidiene.

            Cunosc și eu, sunt sigur că și voi, exemple de părinți care se vor perfecți și care încearcă (și rămâne doar o încercare) să facă totul singuri: de la curățenie, hrană, aranjatul mesei, spălatul rufelor, plănuirea activităților recreative și așa mai departe. O vreme reușesc, cât au foarte multă energie, însă vine o clipă în care pur și simplu nu mai pot face asta. Primul simptom evident este faptul că sunt iritați și își pierd foarte ușor răbdarea. Acesta este semnul că au nevoie de o pauză sau de un ajutor.

            Psihiatrul Rudolf Dreikurs ne învață ca niciodată să nu facem în locul copilul ceea ce poate să facă el singur. Cunosc și astfel de părinți și mă bucur că numărul lor este din ce în ce mai mare, pentru că astfel nu doar că vom avea părinți mai energici și mai plini de resurse interioare, ci și copii – adulți mai competenți, mai siguri pe ei și mai plini de inițiativă.

            Fiecare vârstă vine cu provocările ei, este adevărat. Totuși, un adult conștient, îl îndrumă pe copil să învețe să facă lucruri, fie pentru el, fie pentru cei din jur – începând cu familia, grupa de la grădiniță, ca mai apoi totul să aibă un ecou în societate.

            Copiii sunt capabili să-și facă patul singuri, să ducă la chiuvetă farfuria din care au mâncat (singuri), să aibă grijă de propriul ghiozdan și exemplele pot continua. Vine un moment în copilărie, când copilul spune „vreau eu!” Așa cum v-am mai spus, copilul manifestă atunci plenar nevoia de autonomie, de independență. Acela este un moment „critic”, deoarece părintele își poate ajuta copilul să pășească pe drumul care se numește independență  sau din contră să meargă pe cel al dependenței de adult.

            Știu, nu e ușor să accepți ca adult ca al tău copil să murdărească hainele, masa, podeaua sau chiar pereții în timp ce duce lingura la gura. Ai răbdare. Fii blând cu el și cu tine, dragă adultule. Este la vremea în care nu are coordonarea foarte bine dezvoltată, nu a mai făcut asta niciodată, deci este firesc să nu iasă bine din prima. Totuși, subtil, dincolo de mizeria din bucătărie, o mare victorie este obținută: credința care se implementează în subconștient „eu pot!”

            Doar prin a avea încredere în dorința copiilor și sprijinindu-i activ, putem crea o generație extraordinară. Este bine să punem în balanță: vrem o casă curată sau un copil cu multă încredere în el. La început, cel puțin, amândouă în același timp nu pot exista. Pentru a vă ajuta să manifestați compasiune față de propriul copil, aduceți-vă aminte de primele zile în care v-ați angajat într-o firmă nouă. Îmi aduc acum aminte de o prietenă care s-a angajat într-o fabrică de electronice și era un domeniu absolut nou pentru ea.

            La prima vedere, se simțea absolut copleșită și nu credea că va fi în stare să termine ziua aceea. Doamna avea 30 de ani, nu 1 și jumătate. Și totuși i-a fost greu. Evident, a reușit să termine ziua, iar în scurt timp a devenit una dintre cele mai competente angajate de pe acel sector de producție. Nu-i minunat? Și de ce a fost nevoie? De timp și exercițiu.

            În perioada copilăriei, creierul este modelat de fiecare experiență. Același lucru se întâmplă și la maturitate, însă omul matur are tendința să acționeze pe pilot automat, astfel că aceste modelări scad în intensitate și în puterea de a-și face simțită prezența. La copii nu e așa deloc, deoarece pentru ei totul este nou. Repet informația pentru a fi înțeleasă cât mai bine, de toată lumea: fiecare experiență pe care o trăiește copilul în primii șapte ani de viață, îi modelează în mod real creierul. E o veste măreață, din toate punctele de vedere. Dacă vă întrebați ce puteți face pentru a crește un copil capabil, răspunsul e mai sus: puneți-l în fața unor experiențe de viață noi. Același lucru este valabil și în domeniul educației, unde chiar există o formă de învățare prin experimentare.

            Tot ce e nevoie să faceți este să spuneți: am nevoie de ajutorul tău. Această frază este magică pentru copii, deoarece lor le place aventura, le hrănește nevoia de conectare, pentru că vă simt alături. Mai mult de atât, și nevoia de competență este împlinită, deoarece micuțul află lucruri noi despre el, despre voi și despre ceea ce se întâmplă în casa în care locuiți. Fraza „am nevoie de ajutorul” sau rugămintea-întrebare „poți să mă ajuți?” satisface și nevoie de control. Într-un astfel de moment copilul începe să se simtă valoros, să vadă că el contează. La prima vedere, pentru el totul este o aventură, însă la nivel neurologic se petrec adevărate minuni. Copilul învață nu doar lucruri concrete: cum se face patul, cum se așază hainele în dulap, pe ce parte stă furculița etc. ci și abilități psihologice: rezolvarea de probleme, creativitate, gândire critică, memoria logică și voluntară etc.

            Fiecare moment petrecut alături de copil îi este de folos și-i influențează întreaga percepție despre sine și familie. Copiii se simt capabili, conectați și semnificativi atunci când ajută. Folosiți orice oportunitate pentru a spune „am nevoie de ajutorul tău.” Vă ajută și pe voi, terminați lucrurile mai repede și puteți să faceți alte lucruri împreună, lucruri pe care le amânați mereu pentru că sunteți prea obosiți. De asemenea, se sudează și coeziunea relației părinte/adult-copil.

            După fiecare astfel de activitate, spuneți copiilor: „mulțumesc!” Acesta este unul dintre cele patru cuvinte magice, pe lângă iartă-mă, te rog și te iubesc, pe care orice copil ar fi normal să le știe, să le folosească și să le audă de la cei pe care-i iubește. Apreciați ajutorul pe care vi l-au oferit, chiar dacă la început nu a ieșit totul așa cum v-ați dorit. Repet, fiecare greșeală este o oportunitate de învățare.

            Vă mai prezint un aspect important: evitați orice formă de critică, de corectare și mai ales evitați lauda. Orice mesaj de tip laudativ, suprimă nevoia de competență. În loc să spuneți: „bravo! ai făcut exact așa cum îmi doream” apreciați progresul, referiți-vă concret la efortul pe care l-a făcut copilul, ajutați-l să se simtă mândru de ce a făcut, precizând ce vă place (un aspect concret). Asta nu înseamnă că din când în când lauda nu ajuta. Ba da, ele sunt ca niște acadele. Foarte bune, însă consumate prea des, fac foarte mult rău.

            Orice început poate să nu fie chiar așa cum ne-am imaginat, deci nu criticați copilul, nu-i dați sfaturi. Nu atunci. Și nu reveniți să faceți după el. Acest aspect poate fi abordat într-o altă zi. Pentru moment, încurajați și apreciați efortul. La început puteți să-i arătați copilului cum se face (1), apoi să faceți amândoi în aceeași cameră, dar în locuri diferite ale ei (2), apoi fiecare în camere separate (3). Aceasta este forma cea mai stabilă de a însuși un nou comportament și de a stimula independența, ambele în același timp.

            Dintotdeauna am căutat să dezvolt independența copiilor din grupa cu care lucrez, astfel că spun des „am nevoie de ajutorul tău” sau „poți să mă ajuți?” Observând sistematic copiii, am realizat că întreaga lor ființă se luminează atunci când le cer ajutorul. Există și momente când spun „nu?” Da. Iar atunci înțeleg acest lucru. Ajutorul se cere, se oferă, însă nu se poate impune. Nu-i putem forța pe copii să facă treabă, dacă ei nu vor asta. Poate sunt obosiți, plictisiți sau poate nu se simt capabili.

            Comunicarea deschisă cu ei vă va ajuta să aflați ce se află în spatele unui refuz. Întotdeauna se află și nevoia de control/autonomie. Copilul vrea să-și impună dorința, iar eu sprijin asta, pentru a evita la maturitate să facă terapii și cursuri de dezvoltare personală pentru a-și găsi curajul și puterea să spună „nu.”

            Se întâmplă rar să aud „nu” și pentru că lucrurile pe care le solicit sunt particularizate în funcție de interesul și vârsta copiilor. Totuși, există cel puțin un gram în plus de dificultate, așa încât să le solicit atenția, prezența și creativitatea. Îmi este și mie mai ușor și îi ajut și pe ei să se dezvolte. Astfel se creează o relație solidă, de încredere. Eu știu că ei îmi sunt alături și invers.

            Fiecare copil își duce și își aduce ghiozdanul atunci când desfășurăm rutina „gustare”, duc și aduc scaunul propriu când începem/terminăm o activitate, își așază singur lucrările în portofoliu, le solicit ajutorul pentru a împărți auxiliarele, a împărți creioanele, cariocile, fișele de lucru sau alte materiale pe care le folosesc în cadrul unei activități. Există copii care vor să șteargă tabla sau care vor să explice unui coleg ceea ce ei deja au înțeles și au învățat.

            Acesta este un principiu psiho-pedagogic numit de Lev Vîgotski: zona proximei dezvoltări. Principiul poate fi definit astfel: „distanța dintre nivelul de dezvoltare acțională, așa cum este determinat prin rezolvarea independentă de probleme și nivelul dezvoltării potențiale așa cum este determinat prin rezolvarea de probleme sub îndrumarea adultului sau în colaborare cu colegi mai capabili.” Altfel spus, copilul învață cel mai repede o noțiune nouă de la un alt coleg, apropiat ca vârstă. Din acest punct de vedere, orientarea Curriculară spre grupe eterogene susține acest principiu.

            Dăruind vei dobândi, spunea Nicolae Steinhardt, iar acest lucru este cum nu se poate mai adevărat în cazul copiilor. Pe lângă faptul că ei sistematizează mai bine ceea ce explică altora, își și cizelează anumite aptitudini pro-sociale prin care învață să nu treacă nepăsători față de nevoile aproapelui. Iar copiii dăruiesc cu multă dragoste. Asta putem învăța și noi de la ei clipă de clipă.

            Așadar, cerând ajutorul copiilor ne ajutăm și-i ajutăm spre a-și crea rețele neuronale de putere, încredere, de capabilitate, pe lângă faptul că satisfacem și principalele nevoi de bază psihologice ale copilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici Trafic