fbpx
Dezvoltare personală
Vindecarea relațiilor și ce vezi în alții este o oglindă a propriului interior

Vindecarea relațiilor și ce vezi în alții este o oglindă a propriului interior

Ne naștem în relație. Ne rănim în relație. Ne vindecăm în relație. Atunci când începem să privim relațiile pe care le avem cu oamenii din jurul nostru ca o resursă de vindecare și nu ca pe un blestem, viața noastră capătă un nou sens. Este foarte important să reținem faptul că persoanele cu care intrăm în relație nu sunt responsabile de fericirea noastră. Trăim o suferință extrem de puternică atunci când punem responsabilitatea fericirii noastre pe umerii cuiva din exterior.

Toți oamenii care vin în viața noastră conțin toate informațiile pe care noi le conținem (facem frecvență specifică). De exemplu, anumite terapii de cuplu spun că există 2 relații de vindecat: cu mama și relația dintre părinți. Și vom atrage în viața noastră exact acei oameni care conțin acele trăsături din cele două relații. Așa se îndrăgostește „creierul.” Am să explic curând acest concept.

Un principiu psihologic spune că atunci când arați cu un deget spre cineva, trei vin spre tine (ești de trei ori mai rău decât acea persoană) căci altfel nu aveai cum să vezi acel lucru la omul din fața ta. Alt principiu care vă ajută să înțelegeți asta sunt oglinzile. Asta nu e ca să trezească vinovăția, să vă întristeze, ci să trezească o stare de conștiență și să vă ajute să vă vindecați rănile emoționale.

Joe Dispenza spune: schimbarea înseamnă să gândești superior felului în care te simți. Așadar, fiind în poziția de observator, în momente delicate poți să te întrebi:

1. Ce gândesc eu acum?
2. Ce simt eu acum?

Sunt două beneficii ale acestor întrebări:

1. Ieși din emoția care te pune pe pilot automat și deci în vechile rețele neuronale și
2. Vii în prezent, iar în acel moment poți schimba ceva conștient.

Așadar, când ai un gând distructiv despre cineva sau ceva, spre smerenie, conștientizează că tu ești de cel puțin 3 ori mai rău (ca potențial, nemanifestat încă, poate). Asta naște în sufletul tău compasiune pentru acea persoană. Nimeni nu se comportă urât pentru că e rău, ci are anumite credințe false despre sine și despre lume (în căutarea conectării și a semnificației, așa cum spune psih. Alfred Adler).

După ce manifești compasiune, binecuvântează acel om, iar atunci tu ieși de pe frecvența de judecată, ai învățat o lecție, și-l ajuți potențial și pe acel om să se ridice prin neuronii-oglindă.

Iar când ești calm, privește în jur și fii recunoscător, binecuvântează tot ce vezi, spune cât mai des „mulțumesc”, „te iubesc” și alte cuvinte cu vibrație înaltă. Prețuiește ce ai. Roagă-te pentru cei care par tulburați, triști, suferinzi. Lumea are nevoie de iubire și iertare. Tu la fel.

De trecut nu scapi. Cu cât fugi de trecut, cu atât el e mai aproape de tine. Soluția este să nu trăiești în trecut. Pentru a trăi bine acum, caută să înveți lecțiile trecutului, să te accepți și să-i accepți pe cei din jur, așa cum sunt. Libertatea care se naște în sufletul și mintea ta îți va da voie să manifești măreția sufletului tău.

Cum spunea părintele Papacioc: cine trăiește prezentul, repară trecutul și cucerește viitorul.

când răspunzi la cele două întrebări de mai sus, te detașezi de emoție. Tu nu ești emoția. Tu ești ipostasul. Nu emoția te conduce pe tine, ci tu pe ea, dacă ești conștient.

De aceea, când conștientizezi emoția, poți formula un gând opus. Scopul nu e să fugi de emoțiile tale. Este foarte important, ca la copii, să validăm ceea ce trăim, nu să ascundem sub preș, că așa se nasc bolile trupului și ale sufletului.

Așadar, dacă experimentezi o stare de nervozitate, poți spune, aleg să fiu calm/ă. Dacă nu reușești, caută să te retragi, să te liniștești, și apoi mergi pe ce spunea Joe Dispenza.

Când ești în plinul furtunii emoționale, cel mai mult te ajută respirația în 4 timpi (inspiri și numeri în gând până la 4, ții aerul și numeri în gând până la patru, expiri și numeri în gând până la patru și mai ții o dată aerul și numeri în gând până la 4), o plimbare lungă, așa încât sistemul tău limbic (creierul emoțional) să se liniștească, iar cortexul pre-frontal să-și reintre în funcție. Așa e și în cazul celor mici.

Vindecarea relațiilor dintre părinți

1. În primii șapte ani de viață, creierul copilului (și toată ființa lui, implicit) este impactată în mod direct de tot ce vede, simte, aude și i se spune. Subconștientul cunoaște o deschidere cum nu va mai cunoaște întreaga viața, deci copilul e precum o cameră de luat vederi care preia totul, fără să judece (procesele lui de gândire critică, moralitate, se dezvoltă după 7 ani, în primii șapte doar punem fundația).

2. Dacă în primii șapte ani de viață copilul este influențat de mediul în care trăiește – compus din persoane și relațiile dintre ele, atunci este lesne de înțeles că el va înțelege că asta e normalitatea. Deci dacă o vede pe mama bătută, va considera că e firesc așa. Dacă tatăl e beat mai mereu, lui i se pare normal. Dacă mereu părinții se ceartă, totul pare firesc. Deși nu este! Bătaia e ruptă din iad, nu din rai. Astfel, copilul e adus pe lume de Dumnezeu cu un mesaj de iubire, să trăiască frumos, în armonie cu el și cu cei din jur. Totuși, brusc, înțelege că alta e realitatea. Astfel, mulți copii ajung să-și reprime propriul sine, individualitatea lor, deoarece nu are cine să-i susțină, accepte. Dezvoltă, așadar, un sine fals – adică acele celebre măști despre care se vorbește deseori în dezvoltarea personală. El tratează totul prin acele măști, deși prin toți porii țipă după sinele cel real. Nu vorbim aici despre nevoile de bază ale copilului, nesatisfacerea lor și ce determină ele pentru că am și articol pe site www.razvandanc.ro

3. Starea de sănătate a copilului este un radiograf al relației dintre copii – spun psihologii, astfel că majoritatea bolilor din primii șapte ani sunt somatizarea unor relații dificile între părinți: de exemplu: răceala – comunicare slabă între părinți.

4. Copilul crește, el are niște rețele neuronale solide despre ce înseamnă o relație – iar aceste rețele sunt încărcate cu ce a văzut acasă.

5.Sistemul limbic spune: vreau vindecare. Vreau să mă vindec, vreau să trăiesc liber. Metaforic, desigur. Astfel, că el scanează în permanență realitatea și CAUTĂ PARTENERI CARE AU ÎN PERSONALITATEA LOR ACELE CARACTERISTICI CARE NECESITĂ VINDECARE DIN PARTEA MAMEI ȘI A RELAȚIEI DINTRE PĂRINȚI. Nu e magnific?

6. Repet. Scopul nu e să ne facă viața mizerabilă, ci să ne vindecăm. Ok! Scanează! Scanează! și hopa! Găsește pe cineva cu aceleași caracteristici. Și încep hormonii să se secrete și omul se îndrăgostește. Există trei stadii ale iubirii:

1. iubirea romantică – primul an, în care partenerii sunt conectați cerebral și totul e „roz;”
2. lupta de putere – de la 1 an, până la chiar toată viața, când se declanșează acest proces de vindecare, vălul cade, creierul nu mai secretă chimia la fel de puternic, căci focul nu e întreținut și dintr-o dată, „omul pe care-l iubeam nu mai e același!!!! Ce-a pățit?!” El e același, însă primul an a fost special. Așa cum tu intri în relație cu cei doi părinți ai tăi, așa și el. Deci, din start, în relație sunt 6 minți. Să vezi război!
3. iubirea deplină – dacă lupta de putere este învinsă, prin vindecare, iubire, compasiune etc. atunci intervine acel stadiu de iubire : până la adânci bătrâneți.

Concret, ce putem face pentru a ieși din lupta de putere. Schimbăm modul în care ne raportăm la partener. El nu este în realitatea noastră să ne distrugă viața, ci ne arată ce avem de vindecat. Din start, dacă alegem să conștientizăm acest lucru, viața noastră devine mai simplă, avem mai multă compasiune și empatie.

Mai apoi, ne orientăm spre părinți. Relația dintre ei a fost toxică? OK, asta înseamnă că nu am învățat prea multe lucruri sănătoase de acolo, însă faptul că acum vrem să ieșim din ignoranță este semn că jumătate din drum e parcurs.

Putem face apoi imagerie mentală: IARTĂ-MĂ! TE IERT! TE IUBESC! MULȚUMESC + ÎMBRĂȚIȘARE cu fiecare părinte în parte, cel puțin 21 de zile.

Haide acum să schimbăm paradigma. Părinții nu pot fi învinuiți pentru proasta comunicare din relația noastră. De ce vorbesc de relații? Pentru că aici se manifestă această nevoie de vindecare, nu altundeva. Aici se vede cel mai clar.

Astfel, există tehnici de comunicare nonviolentă, dialog conștient, intențional prin care ne armonizăm relația cu partenerul și în același timp vindecăm și relația cu părinții.

Iertarea și binecuvântarea trecutului sunt cele mai puternice arme ale noastre. Întreabă-te: ce am avut eu de învățat din relația părinților mei? Am învățat lecția asta?

Dacă da, ești liber/ă. Închide acel capitol și trăiește povestea de dragoste – permițând partenerului să-și vindece și el relația cu ai săi.

Dacă nu, revenim la acțiune. Ce pot face? Cum mă manifest când sunt stresat: țip. OK! Hai să încep să mă controlez. Ce vreau să spun este că dacă acționezi conștient în direcția OPUSĂ a ceea ce îți vine natural, instinctiv, automat să faci… ieși din cercul vicios al relației dintre părinții tăi.

Important! NE NAȘTEM ÎN RELAȚIE! NE RĂNIM ÎN RELAȚIE! NE VINDECĂM ÎN RELAȚIE! – nu se poate altfel.

Tot așa, conștient, continui procesul și vei vedea că va fi mai bine.

Este foarte interesant că unii copii care văd bătăi, băutură… toxicitate în viața lor în copilărie, aproape că-și jură că niciodată nu vor ajunge să stea cu un om ca… mama, tata etc. Ce e mai interesant e că exact în astfel de conjuncturi ajung. Atunci unii spun: sunt blestemat, Dumnezeu nu mă mai iubește. Iar alții, înțeleg care-i treaba cu sistemul limbic și vindecarea, și încep la lucru, fără să se victimizeze sau să caute salvatori.

Vă doresc mult succes în a trăi relații conștiente și echilibrate. Spor la lucru!

1 thought on “Vindecarea relațiilor și ce vezi în alții este o oglindă a propriului interior

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici Trafic