Complimentele sprijină într-un mod esențial procesul dezvoltării globale a copilului și au rolul de a-l încuraja și a-i forma stima de sine. Între laudă și încurajare există diferențe. Încurajarea este procesul prin intermediul căruia oferim copilului un feedback concret și coerent cu privire la acțiunea sa, nu doar „felicitări” sau „bravo” care pentru copil nu reprezintă nimic, nu-i transmit niciun mesaj. Laudele sunt ca acadelele. Una la ceva timp este foarte bună, însă dacă le consumăm zilnic, vom ajunge să avem probleme de sănătate.

Atunci când copilul înțelege care sunt lucrurile care ne plac la ceea ce a făcut, își creează rețele neuronale de încredere și va fi încântat să repete și cu altă ocazie activitatea sau comportamentul încurajat. Își formează imaginea despre el că POATE (este capabil) și ȘTIE. Atunci când acestea două sunt formate, a treia, VREA, vine de la sine, de cele mai multe ori.

Complimentele ne ajută și pe noi adulții să ne simțim iubiți și apreciați. Fiecare ființă umană se naște cu două nevoi: de conectare și de semnificație. Altfel spus: ne dorim să știm că suntem iubiți, acceptați exact așa cum suntem, că suntem demni de iubire și de conexiune cu ceilalți și valorizați de mediul înconjurător. De asemenea, ne dorim să venim cu o contribuție la această lume. Tocmai din acest motiv vedem copii foarte mici care instinctiv caută să ajute adultul din jurul său. Există chiar un experiment pe această idee, pe care-l puteți urmări în continuare:

Experimentul de mai sus ne arată fără urmă de tăgadă că există în firea umană dorința de a ajuta, de a contribui. O astfel de dorință este inhibată dacă nu-i oferim spațiu de manifestare copilului. Despre acest lucru voi scrie mai jos.

Atunci când primim complimente, ne bucurăm, înțelegem că lucrul pe care l-am făcut sau ajutorul pe care l-am oferit a fost de folos. În momentul în care sunt sincere, complimentele nu pot duce la narcisism, egoism, mândrie sau răsfăț, în cazul copiilor. Doar lauda poate duce la astfel de „trăiri.”

Dacă dorim să-i ajutăm pe copiii noștri să-și satisfacă aceste nevoi de bază, este nevoie, în primul rând, să le creăm cadrul în care să-și manifeste contribuția.

Aici apare de multe ori o problemă: părinții/profesorii care fac toată treaba în locul copilului. Da, este mai rapid, facem asta mult mai repede, însă cu un preț foarte mare. Copilul are nevoie de aceste momente în care să-și exerseze abilitățile, să dobândească deprinderi noi și nu poate face asta dacă întotdeauna cineva face lucrurile în locul lui.

Tocmai din acest mod apar și foarte multe conflicte și lupte de putere între copii și adulți. Nevoia de autonomie nu le este satisfăcută, iar aceștia ripostează. Așadar, să le oferim copiilor cadrul în care să învețe să fie utili, să contribuie și să ajute. Ei își doresc instinctiv acest lucru. Creierul copilului este influențat de fiecare expriență pe care acesta o are.

Este bine să le dăm sarcini pe care să le îndeplinească. Pornim de la simplu la complex și doar după ce i-am ajutat prima dată să facă acest lucru. Dacă le refuzăm implicarea, să nu ne mire când și ei ne refuză nouă cererile.

Procesul de învățare a unui lucru nou este foarte simplu și se desfășoară în 4 pași:

1. Adultul face – copilul privește;
2. Adultul face și copilul ajută;
3. Copilul face și adultul ajută;
4. Copilul face – adultul privește.

---

Așa cum spuneam, primul pas este să creăm spațiul, conjunctura. Iar al doilea pas este să-i încurajăm, să complimentăm implicarea, să manifestăm recunoștință față de copil pentru fiecare lucru în care cooperează. Să încurajăm copilul pe întreaga perioadă, să surprindem progresul, nu doar rezultatul final.

Învățarea unei rutine ia timp, iar în tot acest timp vor fi multe momente de eșec. Dacă adultul privește alături de copil greșeala ca oportunitate de învățare și consideră că progresul este important, implicându-l pe copil în găsirea de soluții pentru a acționa diferit data viitoare, cooperarea copilului este ridicată și există toate șansele să-și însușească noile deprinderi.

Pe de altă parte, fiecare copil își formează imaginea de sine în funcție de cuvintele și limbajul non-verbal pe care părintele le manifestă. Deci, complimentați-vă copiii/elevii și asigurați-vă că ale voastre cuvinte sunt în directă legătură cu limbajul trupului.

Atât părinții cât și copiii e nevoie să complimenteze copilul. Sigur, se poate complimenta și aspectul fizic (îmi place rochița ta, pantalonii sau bluza), însă mai ales este nevoie să complimentăm implicarea, ajutorul oferit altora. Până la vârsta de 3-4 ani este foarte posibil să fie nevoie ca noi să formulăm complimentul – și cel pe care-l oferim copilului, însă și cel pe care copilul l-ar oferi altui copil, pentru că da, este important ca și copiii să se complimenteze unul pe altul.

Un exemplu, pentru sala de grupă: a făcut cineva ceva pentru alt coleg? Cine? (spune profesorul) Vă voi da un exemplu concret, care m-a surprins până la lacrimi.

Sala de grupă. Un copil a venit alături de alt copil și l-a ajutat să traseze niște linii (exact așa cum fac părinții – cu mâna lui peste mânuța colegului). Copilul a plecat de la banca lui după ce a terminat de rezolvat fișa de lucru, însă nu a dus lucrurile la locul lor. În acest caz, din proprie inițiativă, o colegă a mers și a dus lucrurile colegului la dulăpior.

În acel moment, m-am simțit copleșit din punct de vedere emoțional și a fost unul dintre momentele în care am tresărit cu toată ființa mea și mi-am spus: DA! Ființa umană mai are o șansă! A fost un moment magic.

Să revenim așadar la întrebarea de bază. După ce am identificat cine și ce a făcut, dacă până atunci copiii nu au mai fost implicați conștient în procesul de complimentare, putem parafraza astfel:

Clara (numele copilului care a făcut ceva bun pentru alt coleg), David (numele copilului pentru care s-a făcut ceva bun și care vrea să ofere un compliment) ar vrea să te complimenteze și să îți mulțumească pentru faptul că i-ai dus caietul și penarul la locul lui.

După acest moment, este recomandat să ajutăm copilul care a primit complimentul să răspundă prin: mulțumesc, cu drag, cu plăcere etc. Este foarte important să facem acest lucru conștient cu copiii, deoarece ne vor fi de folos pe mai departe în construirea fundației care se numește dezvoltare globală.

Când primim complimente, ființa ni se luminează, pentru că nevoia noastră înnăscută de a contribui este satisfăcută.

Vă doresc mult succes în a-i susține conștient pe copiii din viața voastră să ofere și să primească cu inima deschisă complimente din partea adulților și a celor de vârsta lor.

Redau mai jos câteva idei venite din partea părinților și a altor colegi profesori. Discuția este în continuare deschisă: CLICK AICI

Sunt de părere ca trebuie apreciat efortul depus chiar dacă lucrarea nu a ieșit foarte bine. Valabil și la cei mici, dar și la adulți. Cu toții avem nevoie de apreciere.

Da. Și eu sunt pentru aprecieri. Copiii înfloresc când sunt apreciați . Unii văd ca nu este perfect ce au făcut și se motivează în urma aprecierilor. Și eu evoluez când sunt apreciată și nu-mi ies lucrurile când cei din jur critică. Succes!

Consider că formează personalitatea omului (la maturitate) în mare parte. Vorbesc din propria experiență. 

Sigur că sunt… îi dă încredere în el, îi este satisfăcută nevoia de conectare. Un băiețel trebuie apreciat, o fetiță admirată, din punct de vedere al tatălui, spun să fie „eroul” copilului său, daca e băiat, primul partener de dans al fetiței sale și să-i prindă la gat primul colier.

Eu o văd pe Cari, fetița mea de șapte ani, când o complimenteze înflorește. Are mult mai mult curaj, se vede in atitudinea ei, chiar dacă gafează, o face cu stil (cum ii mai spun eu). Îmi amintesc de un moment foarte trist din copilăria mea: eram in clasa 1 și clasicele rânduri : geam, mijloc, ușă au fost transformate de doamna mea învățătoare in: rândul deștepților, rândul celor așa și așa, rândul proștilor. Într-o zi, deoarece nu am răspuns corect la un calcul matematic, am fost mutată pe rândul proștilor. Imaginați-vă cum a fost, toată viața m-a urmărit aceasta amintire. Simțeam ca orice fac, colegii mei mă văd o proastă. Așadar, din punctul meu de vedere, complimentele și încurajarea merg mâna in mâna. Le oferă aripi celor mici și curajul de a-și depăși frici, limite.

Un rol decisiv, deoarece îi crește stima de sine și va o imagine de sine dezvoltată, sănătoasă chiar dacă va greși, va putea depăși cu ușurință fără multă vinovăție.

Eu nu ratez niciun moment când pot sa fac complimente. E o întreagă explicație de ce, enumăr doar: ii simt mai încrezători, se binedispun, le câștig încrederea și pot construi o punte între el – elevul si eu – profesorul.

Dacă ești părinte sau profesor și consideri că ai nevoie de o consiliere, în așa fel încât să găsești cele mai bune strategii pentru a te conecta cu copiii, nu ezita să mă contactezi prin email la adresa: contact@razvandanc.ro sau prin WhatsApp la 0756090094