fbpx
Dezvoltare personală
Fiecare om este o fațetă de-a mea

Fiecare om este o fațetă de-a mea

Fiecare dintre noi e minunat, chiar dacă noi nu vedem asta în aproapele nostru. De cele mai multe ori ochiul nostru este cel murdar și asta nu trebuie să ne facă să ne simțim vinovați sau rușinați, ci, mai degrabă, să ne aprindă niște beculețe care să ne invite să explorăm pe aproapele nostru. De ce aș vrea să fac asta? Pentru că fiecare om cu care interacționez este o fațetă a interiorului meu.


Uneori este cea mai familiară și cu astfel de oameni ne simțim întotdeauna bine. Știți voi, acei oameni care par a fi sufletul pereche, frați din altă mamă, oameni cu care ne înțelegem din priviri și care au o gândire, un comportament și o tendință de acțiune similară cu a noastră.


Iar alții ne prezintă o fațetă a noastră pe care fie de multă vreme vrem să o ascundem sub preș, iar starea principală pe care o avem în jurul acestor oameni este de iritare, furie, tendință de retragere, fie pe care nu o conștientizăm încă și pur și simplu nu ne este comodă prezența acelora în realitatea noastră.


Rezumatul a ceea ce vreau să spun este că niciun om nu este întâmplător în viața noastră. Este aici cu noi pentru a ne învăța ceva despre noi, întotdeauna despre noi. Și da, de multe ori este greu să suportăm astfel de oameni, să-i acceptăm, ce să mai zic de să-i și iubim.
De ce? Pentru că încă nu am ajuns la starea de autoacceptare. Iar autoacceptarea nu are nimic în comun cu autosuficiența și blazarea. Atunci când începem procesul de autoacceptare, dublată de compasiune pentru sine, ajungem să înțelegem că noi avem anumite trăsături, nu suntem acele trăsături. Trăind pe pilot automat, noi ne confundăm sentimentele, gândurile și reacțiile cu firea noastră. Iar asta ne transformă din oameni care se simt triști, în oameni care sunt triști. Diferența nu este doar ca formulare, ci e energetică, vibrațională… transformațională.


Când pășesc spre autoacceptare, va interveni și schimbarea, însă asta va fi conștientă în totalitate. Fac toate aceste schimbări pentru că am înțeles care este nevoia pe care vreau să mi-o satisfac, pentru că am înțeles cum funcționez și cum pot să funcționez în armonie și/sau echilibru cu mine. Doar când motivația este internă avem șanse de reușită.


Atunci când suntem presați de exterior prin: a) condiționare: dacă nu te schimbi… te părăsesc, b) frică: dacă nu te schimbi… vei păți asta sau c) vinovăție: dacă nu te schimbi… se va întâmpla asta, iar tu vei fi… schimbarea nu este autentică și nici de durată.


Vreau eu cu adevărat să mă schimb? Și de aici începe lucrul. Când lucrez cu mine, înțeleg că oamenii și evenimentele nu sunt cauza a ceea ce trăiesc, ci maximum un stimul. Întotdeauna cauza e mai adâncă și îmi arată că am o nevoie neîmplinită. Care e nevoia? De liniște, de control, de armonie, de echilibru, de fericire, de a fi ascultat, de empatie?

Fiecare om e o fațetă a noastră. E un adevăr greu de acceptat pentru creierul nostru emoțional, însă cu cât mai mult suntem deschiși spre această idee, cu atât avem mai multe șanse de a ne vindeca emoțional și a trăi în liniște și pace.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici Trafic