fbpx
Disciplină Pozitivă și Parenting
Valoarea lui 2 minute… (Tehnică pentru obținerea cooperării copilului)

Valoarea lui 2 minute… (Tehnică pentru obținerea cooperării copilului)

După finalul programului de la grădiniță sau de la școală, copiii își doresc, mai ales dacă e vreme bună, să mai rămână o vreme la locul de joacă. Așa se întâmplă și cu copiii cu care lucrez. Dintre aceștia, o fetiță mi-a atras atenția. E cuminte, harnică, înțelegătoare și mereu este pregătită să ajute pe cei din jur. Iar după o zi în care a participat la toate activitățile propuse, cum putea să se relaxeze, dacă nu la leagăn. Și a stat cam 10 minute, timp în care am fost și eu prin preajmă.

La un moment dat, mămica ei a spus:

– Haide să mergem acasă.

Fetița a răspuns cu inocența caracteristică vârstei:

– Mai stau 2 minute.

Nimic greșit până aici. Uitându-mă mai apoi la ceas, trecuseră vreo 10. Bineînțeles, sunt conștient că preșcolarii și chiar unii școlari mici nu au încă noțiunea timpului. Zilele au trecut și veșnic acele două minute apăreau în discuție. Uneori mămica se supăra. Asta m-a motivat să acționez, pentru a le ajuta pe amândouă.

Într-o zi, m-am apropiat cu încredere și am spus:

– Hai să învățăm împreună valoarea lui 2 minute. Uite: câte minute ai spus că vrei să mai stai pe leagăn?

– 2 minute, mi-a răspuns ea.

– Minunat! Am aici pe telefon un cronometru. Îl voi seta pe 2 minute, iar când timpul va expira, telefonul va suna. Când telefonul sună, este momentul să pleci acasă. Am rugat-o apoi să-mi confirme că a înțeles ce i-am spus și mesajul a ajuns la ea exact așa cum l-am gândit. Discuția a continuat.

– Am pregătit cele 2 minute. Te invit pe tine să apeși pe butonul START. E cel verde.

Fetița a făcut asta și timpul a început să se scurgă. Nu, nu am pus deloc presiune pe ea, nu i-am arătat clipă de clipă ceasul, ci am continuat să vorbesc cu mama ei. Ba chiar m-a rugat să o ajut să-și ia avânt.

Cu toate astea, când au mai rămas 30 de secunde, am făcut o planificare în avans:

– Mai sunt 30 de secunde și timpul va expira.

– Ok, domnu`, mi-a răspuns.

Timpul s-a terminat. Ceasul a sunat. Tot ce am mai spus a fost:

– Cele 2 minute au trecut.

În clipa următoare, fără niciun fel de protest, fata a coborât de pe leagăn și a plecat acasă fericită. Am întrebat mămica dacă a mai aplicat tehnica și a spus că da și că a funcționat în continuare. Puteți experimenta și voi. Poate va funcționa sau poate va fi nevoie să fiți mai creativi.

Iată care a fost raționamentul din spatele a ceea ce am făcut eu:

1. Un lucru pe care l-am urmărit folosind cronometrul a fost evitarea unei lupte pentru putere. Când li se spune copiilor ce să facă, tipicul răspuns este „nu” și nu pentru că sunt obraznici sau nu ne mai iubesc, ci pentru că este o stare firească de reacție, atunci când nevoia de autonomie a fost încălcată. Și noi reacționăm la fel când cineva ne spune clipă de clipă „fă aia”, „drege cealaltă” etc. Dintr-o dată, „șeful” nu mai eram eu, ci cronometrul.

2. Prin faptul că am rugat fetița să reproducă mesajul meu, m-am asigurat că ea l-a recepționat corect și că nu l-a interpretat ca o pedeapsă sau amenințare din partea mea.

3. Când am rugat-o să apese pe START, a „semnat” un contract subtil și și-a luat angajamentul că-l va respecta. Plus, a fost în total control, iar eu nu i-am încălcat autonomia.

4. Prin faptul că nu am ținut focusul pe ceas, ci din contră am ajutat-o să petreacă 2 minute de calitate pe leagăn, am evitat secreția hormonilor de stres.

5. Iar când am anunțat cu 30 de secunde, i-am indus o stare de liniște, de siguranță, de certitudine, iar în același timp i-am reamintit ce discutasem cu 1 minut și 30 de secunde înainte – pentru că, ai noștri copii, trăiesc în prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici Trafic