fbpx
Comunicare nonviolenta
Introducere în Comunicarea nonviolentă – un nou limbaj al vieții

Introducere în Comunicarea nonviolentă – un nou limbaj al vieții

În anul 2017 am citit pentru prima dată cartea Comunicarea nonviolentă de Marshall B. Rosenberg, iar de atunci am rămas fidel acestui concept. În februarie 2021 am recitit cartea și de această dată a făcut mult, mult mai mult sens. M-am simțit pregătit să fiu mai conștient și mai empatic în conversațiile pe care le aveam, atât cu mine, cât și cu cei din jurul meu. Din acel moment, cam peste tot (cursuri, conferințe, articole și mesaje) mi-a apărut în calea Comunicarea nonviolentă, iar eu am înțeles că acesta este cel mai potrivit moment pentru mine să explorez acest nou univers. Am vorbit cu Alexandra Jarda, educatoare, psihoterapeut și facilitator Comunicare nonviolentă, și am decis să scriem un articol în care să vă prezentăm câteva din conceptele-cheie ale comunicării nonviolente, pentru a vă îmbunătăți atât relațiile, cât și starea de bine în general.

Articol de prof. Răzvan Danc și psih. Alexandra Jarda

            Ce este comunicarea nonviolentă?

Este o modalitate de a avea relații de la inimă la inimă, în care să manifestăm autenticitate. Este un „limbaj al vieții” care ne ajută să transformăm vechile tipare de defensivitate și agresivitate în compasiune și empatie și să îmbunătățim calitatea tuturor relațiilor noastre. Studierea și practicarea acestui tip de comunicare creează o bază pentru învățarea despre noi înșine și despre relațiile noastre în fiecare moment și ne ajută să rămânem concentrați asupra a ceea ce se întâmplă chiar aici, chiar acum.

 Unul dintre cele mai importante obiective ale practicării și trăirii Comunicării nonviolente este intenția de a ne conecta cu noi înșine și cu ceilalți. Ne ajută să realizăm cât de importantă este conexiunea în viața noastră. Nu realizăm că aproape în permanență suntem pe pilot automat și reactivi față de noi și cei de lângă, răspundem stimulilor din mediul exterior, fără a ne conecta mai întâi la propria ființă, fără a ne înțelege nevoile care se află în spatele tuturor sentimentelor noastre. Iar toate acestea duc la o comunicare defectuoasă, în care nu simțim că am fost înțeleși, în care nu înțelegem, iar rănile emoționale provocate de cuvinte lasă urme adânci și greu de vindecat.

Modelul de bază pentru Comunicarea nonviolentă este pe cât de simplu pe atât de complex. În acest articol vom vorbi despre cum putem aplica cei patru pași ai comunicării nonviolente în relație cu copiii. Pentru a avea relații autentice este recomandat să avem în vedere cei patru pași:

  1. Observațiile – atunci când observi și spui ceea ce observi, cei din jur se pot conecta mai ușor la lumea ta interioară și nu se simt judecați, criticați sau puși la zid. Nimănui nu-i place să se justifice și să facă față unei avalanșe de mesaje, de întrebări… nimănui nu-i place interogatoriul, iar atunci când ne vedem într-o astfel de situație avem trei posibilități naturale de a reacționa: fugim, luptăm sau înghețăm.
    a) Fugim, adică ieșim cât mai repede din conversație, iar asta îi face pe ceilalți să interpreteze ieșirea noastră ca aroganță, lașitate, trădare sau pur și simplu consideră că nu ne pasă, că nu sunt importanți pentru noi și nu avem suficient respect pentru ei și ale lor nevoi. De exemplu: „nu mai vreau să vorbim despre asta”, „te rog să încetezi”, „scrie-mi sau cheamă-mă atunci când te-ai calmat”, „nu am chef să reiau acest subiect iar și iar, am obosit” etc. 
    b) Luptăm prin cuvinte, gânduri și fapte. Lupta aceasta este toxică și provoacă niște răni care se vindecă foarte greu și, de cele mai multe ori, relația nu va mai fi niciodată la fel. Cu atât mai mult cu cât o astfel de reacție se petrece mai des. Lupta aceasta este o formă de apărare. În loc să ieșim din conversație, ne angrenăm în reproșuri (exemplu: „și tu faci același lucru ca mine”, „ești un/o egoist/ă, te gândești numai la tine”, „ai impresia că tu ești perfect/ă?” „nici tu nu îmi oferi ceea ce îmi ceri”, „așa îmi vorbești după câte am făcut pentru tine”) în critici, în sarcasm și mai ales în readucerea trecutului în prezent (exemplu: „îți aduci aminte când ai spus, făcut lucrul ăla…”)  
    c) Înghețăm atunci când intensitatea momentului este foarte mare și ne simțim lipsiți de putere, de grai. Cunosc oameni, și cred că și voi, care se blochează în momentul în care sunt certați sau se comunică pe un ton autoritar cu ei. Acești oameni par absenți din conversație, însă trăiesc foarte intens momentul, iar cortizolul (care e hormonul stresului) din corpul lor este la un nivel ridicat.


Calitatea principală a unui observator este aceea că nu atașează judecați moralizatoare asupra a ceea ce vede. Atunci când cel cu care interacționăm nu se simte judecat, amenințat sau constrâns, sistemul luptă-fugi-îngheață nu se mai activează, el rămâne conectat cu noi și deci putem trece mai departe, la următorul pas al comunicării nonviolente. Pentru a înțelege cum se practică eficient observarea, apelez la metafora camerei de filmat. Imaginează-ți că ești o astfel de cameră și punctează concret care sunt lucrurile pe care le vezi și nu ceea ce interpretezi.

2. Sentimentele – acesta este pasul doi în cadrul Comunicării nonviolente. Deși credem că este ușor să exprimăm ceea ce simțim, atunci când suntem puși în fața faptului împlinit și suntem invitați să spunem ceea ce noi simțim ca urmare a ceea ce vedem, lucrurile se complică. Pentru a putea să ne prezentăm sentimentele este necesar ca noi să fim conștienți de ele și să avem un vocabular suficient de bogat pentru a le exprima. Astfel, putem deveni conștienți de emoțiile noastre, trăgându-ne un pas înapoi și intrând în contact cu noi. Acordând atenție la respirație și mai apoi la senzațiile din corpul nostru, putem să ne „autodiagnosticăm” starea emoțională din acel moment. Pe site-ul www.comunicarenonviolenta.ro vezi găsi o listă întreagă cu sentimente, așa încât să vă îmbogățiți vocabularul. Aici notez câteva: agitat, înfuriat, furios, iritat, indignat, scârbit, deranjat, deprimat, descurajat, dezamăgit, abătut, consternat, sumbru, melancolic, disperat, nefericit, mizerabil, înfricoșat, temător, suferind, înspăimântat, șovăitor, panicat, paralizat, speriat, încordat, îngrozit, îngrijorat, alarmat, deranjat, perturbat, șocat, surprins, tulburat, incomod, extenuat, epuizat, copleșit, neliniștit, somnoros, uzat, fragil, precaut, neajutorat, nesigur, bănuitor, rezervat, sensibil, delicat.

Un aspect esențial al exprimării acestor sentimente este că e necesar să înțelegem că exteriorul nu este vinovat pentru ceea ce noi simțim și/sau percepem. Cei din exterior pot fi maximum un stimul pentru noi, însă întotdeauna emoția este responsabilitatea noastră. Când vedem lucrurile așa, înțelegem că mereu puterea este la noi și că putem acționa concret și conștient asupra a ceea ce trăim.

3. Nevoile – după ce am spus ce am observat și cum ne face asta să ne simțim, pasul trei constă în identificarea nevoii care se află în spatele emoției. Mai simplu spus, de ce mă simt așa cum mă simt, atunci când observ ceea ce observ. Care nevoie îmi este neîndeplinită. Iată câteva nevoi, tot de pe site-ul www.comunicarenonviolenta.ro:

  • Subzistență / sănătate
  • Dragoste / îngrijire
  • Autonomie /autenticitate
  • Siguranță / securitate
  • Empatie / înțelegere
  • Creativitate / joacă
  • Odihnă / recreere /distracție
  • Comunitate /apartenență
  • Scop / contribuție

    4. Cerințele – punctul esențial, dar nu mai important ca primele trei. După ce am comunicat ce am observat, ce sentimente s-au trezit în noi și care sunt nevoile care au declanșat acele sentimente, a sosit momentul să facem o cerință. Așadar, concret: ce îți dorești să se întâmple așa încât nevoile tale să fie împlinite? Ce poate face aproapele așa încât lucrurile să curgă într-o armonie? Exprimă aceste lucruri coerent, în cuvinte simple și asigură-te întotdeauna că mesajul tău a ajuns la receptor exact așa cum ai intenționat să ajungă.

Să luăm exemplul unui copil care lovește un alt copil și să îl trecem prin cei 4 pași:

  1. Observația ar fi: „Văd că ai ridicat mâna spre colegul tău și l-ai atins cu putere pe spate. Asta înseamnă să lovești.” O judecată ar suna astfel: „L-ai lovit pe colegul tău, deci ești un copil rău și meriți să fii pedepsit.”
  2. Sentimentele mele: e important să văd ce simt eu ca educator când se întâmplă asta. Ca să îmi fie mai ușor să identific emoția, pot să fiu atent/ă la semnalele corporale și la respirație. Auzim de multe ori expresii ca: „mi s-au înmuiat genunchii” sau „am văzut roșu în față ochilor”. Dacă ar fi să traducem în emoții aceste expresii, în primul caz este vorba despre frică, iar în al doilea despre furie. Cu toate că există o situație ce s-a întâmplat între doi copii, eu simt o emoție cu privire la acea situație și voi reacționa în funcție de emoția pe care o simt. „Atunci când văd că un copil lovește un alt copil eu mă simt speriată.”
  3. Încerc să înțeleg ce nevoie nu îmi e îndeplinită. Nevoia mea neîndeplinită este nevoia de siguranță, rolul meu e să mențin copiii în siguranță.
  4. Cerința: Cu căldură și empatie cer copiilor ce mi-ar face mie viața mai frumoasă. În acest caz adresez cerința copilului care a lovit.

Pe scurt ceea ce eu spun copilului ar suna cam așa: „Atunci când eu văd că tu îl lovești pe colegul tău (observația), mă simt speriată (emoția) pentru că eu îmi doresc siguranță (nevoia).” Apoi adresez cerința: „De aceea atunci când îți dorești x (aici e nevoie să mă conectez la copil să văd care a fost emoția și nevoia lui) mi-ar plăcea să folosești cuvintele și nu mânuțele. Să spui colegului tău în cuvinte ceea ce îți dorești de la el. Crezi că poți face asta?

Aplicând acești pași, conectați cu noi și cei din jur, vom reuși să avem relații de calitate, o stare de sănătate mai bună și mai multă liniște și pace în sălile de grupă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici Trafic