fbpx
Comunicare nonviolenta
Transformă critica de sine în autoempatie

Transformă critica de sine în autoempatie

Dacă în vremuri trecute, viața omului era amenințată de diverse animale feroce, astăzi, suntem din ce în ce mai conștienți că unul dintre cei mai mari dușmani ai omului este gândul lui. Pentru creier, amenințarea este aceeași, pentru că noile informații din știința creierului ne spun că al nostru creier nu face diferența dintre ceea ce trăim în mod real și ceea ce ne imaginăm că trăim sau există doar în mintea noastră. Tocmai acesta este motivul pentru care momentele de melancolie, nostalgie trezesc cam același soi de emoții și senzații în trupul nostru ca evenimentul în sine peste care s-a așezat praful timpului.

Suntem cei mai răi critici ai noștri. Dacă facem lucrurile bine, ne criticăm că nu le-am făcut foarte bine. Dacă am luat nota 9, de ce nu am luat nota 10? Orice am face, este cineva care ne spune în adâncul nostru că puteam face lucrurile și mai bine, și mai de calitate. Iar această voce nu face altceva decât să ne răpească bucuria fiecărei împliniri. Cei care lucrează în mod conștient cu ei, au ajuns la un nivel de critică de sine mai redus, însă cei mai mulți merg pe două paliere:

  1. își însușesc această critică, se blamează pe ei și spun că nu sunt buni de nimic, că nu merită nimic;
  2. caută să fugă de această voce, ascund toate emoțiile sub preș și afișează o mască a omului seren, care nu poate fi atins de nicio voce, o mască a omului care a „evoluat” și nimeni sau nimic nu-l mai poate influența.

Adevărul este că vocea șacalului interior (metaforă din Comunicarea nonviolentă) nu are de gând să tacă și să adoptăm o atitudine de surzenie cu privire la aceasta nu ne este de folos pe termen lung.

În parenting am descoperit o idee care îmi place foarte mult și care poate fi aplicată și în lumea adulților: orice emoție este acceptabilă, chiar dacă nu orice comportament ce se naște din această emoție este acceptabil. Așadar, hai să nu mai fugim. Ci să transformăm această critică de sine în autoempatie.

În cartea Comunicare plină de compasiune pentru cupluri, scrisă de LaShelle Lowe-Charde am descoperit un proces în 7 pași pentru a lucra cu noi înșine, așa încât vocea critică din capul nostru să nu ne mai subjuge, ci să ne ghideze (așa cum și vrea) spre nevoile neîmplinite pe care le avem.

Pentru a putea să înțelegem deplin și să integrăm acești pași în viața noastră este necesar să vă spun câteva lucruri cheie:

  1. Toate persoanele au același set de nevoi umane;
  2. În fiecare clipă, prin tot ce facem, căutăm să ne împlinim aceste nevoi;
  3. Sentimentele sunt cele care ne arată dacă nevoile noastre sunt sau nu împlinite.

Așadar, pasul 1: dezvoltă-ți un martor interior. Mie îmi place să-i spun Observator, sunt mult mai familiarizat cu acest termen. A avea un martor interior înseamnă a privi clipă de clipă în interiorul tău – sau măcar atunci când trăiești emoții intense – fără a judeca aceste sentimente și emoții. Pur și simplu să constați că ele există acolo și atât. Martorul interior observă senzațiile corporale ca senzații corporale, sentimentele și senzațiile ca sentimente și senzații, nevoile ca nevoie. Este practic un act de prezență conștientă. Observând, fiind în contact cu ceea ce trăim clipă de clipă ne dezvoltăm această conectare cu noi înșine. Adeseori trăim deconectați de noi și fugim înspre fel și fel de refugii pentru a nu simți durerea interioară. Așadar, un martor interior observă fără să inventeze o poveste, fără să analizeze, să caute interpretări sau să pună un diagnostic. Doar observă! De exemplu: „observ un sentiment de dezamăgire” sau „simt o durere în piciorul stâng”, „simt o greutate în piept.”

Pasul 2: Acceptarea. Probabil nu este cel mai ușor pas, însă este atât de necesar, pentru a ne scoate de sub tirania măștilor și a ne reda libertatea interioară. Oboseala este cauzată și de această fugă interioară de noi. Așadar, după ce am intrat în contact cu toate emoțiile și senzațiile noastră, fără să le dăm vreo conotație, este necesar să acceptăm că ele există acolo. Emoțiile nu sunt bune sau rele, ele sunt și atât. Reamintiți-vă că ne ghidează spre nevoile noastre neîmplinite, nevoi pe care le împărtășim cu întreg globul. Așadar, acceptați tot ce este viu în voi. Renunțați la blamare sau la judecată. Doar acceptați. Atunci când acceptați ceea ce trăiți, nu mai simțiți nevoia să băgați totul sub preș și să afișați o mască. Deveniți liberi, așa cum spuneam. Este acesta un exercițiu de vulnerabilitate? Bineînțeles. Rețineți, totuși, că vulnerabilitatea este cea mai precisă unitate de măsură a curajului.

Pasul 3: Angajamentul. Faptul că veți pune în practică o singură dată ce scrie acum în acest articol nu va produce mari schimbări. Tocmai de aceea este nevoie să vă luați un angajament față de propria persoană că vă veți oferi zilnic momente în care să priviți în interiorul vostru cu mintea deschisă, fără judecată și că veți accepta orice veți descoperi acolo. Schimbarea se petrece în timp, ea are nevoie de repetiție, tocmai pentru că este un nou obicei. Alocă-ți timp zilnic pentru a fi prezent și a te conecta cu lumea ta interioară. Acest lucru poate însemna să stai nemișcat, să scrii în jurnal, să realizezi ceva artistic, să te plimbi sau să primești empatie de la un prieten, recomandă autorul cărții Comunicare plină de compasiune pentru cupluri.

Pasul 4: Etichetarea sentimentelor. Așa cum vă spuneam și mai sus, fiecare sentiment pe care-l avem ne indică dacă o nevoie ne este sau nu împlinită. Deci ele nu sunt deloc de neglijat. Nu sunt bune sau rele, ci sunt indicatori preciși ai locului unde ne aflăm în acel moment. Faptul că fugim de emoțiile noastre, că le negăm sau le ascundem, nu ne vor împlini nevoile. Că alegem să mâncăm, bem, facem sex, ne uităm la televizor, să dormim ca să fim cât mai departe de ale noastre sentimente, nu le va reduce pe ele la tăcere. Sentimentele îngropate de vii, nu pier niciodată. Din contră, ne deconectează de la noi și de la ce e viu în interiorul nostru și în ceilalți. Vocabularul nostru de emoții este unul redus, e drept. Tocmai de aceea, este nevoie să ne construim un vocabular al sentimentelor și să folosim cuvinte care să exprime sentimente în vorbirea de zi cu zi. În finalul acestui articol veți putea găsi o listă cu sentimente, de pe site-ul www.comunicarenonviolenta.ro

Pasul 5: Etichetarea nevoilor. Nevoile, spune Lowe-Charde, sunt energii care curg prin tine și sunt vii în tine în orice moment. Recomandarea este să ne oprimi de mai multe ori în timpul zilei și să ne întrebăm: „ce nevoi sunt vii acum în mine?” Așa cum este recomandat să ne construim un vocabular al sentimentelor, este util să ne construim și un vocabular al nevoilor. Putem chiar exersa ghicirea nevoilor celorlalți. Este nevoie să integrăm nevoile în conștiința de zi cu zi. În finalul acestui articol veți putea găsi o listă cu nevoi universale, de pe site-ul www.comunicarenonviolenta.ro

Pasul 6: Conectarea. Acest pas ne solicită atenție la mesajele pe care le transmitem. Știm cu toții că nu doar vorbele transmit mesaje. „Vorbim” prin gesturi, contactul vizual, expresia feței tonul vocii, postura, timpul de reacție, intensitatea reacției. Așadar este necesar să observăm cum gândurile, senzațiile, emoțiile și nevoile se conectează între ele și formează un tot coerent. Astfel, Lowe-Charde recomandă să:

  1. Identificăm gândurile și comportamentele care ne deconectează de noi înșine și de ceilalți;
  2. Atunci când suntem conectați la noi înșine sau la ceilalți să reflectăm asupra modului în care am ajuns acolo.

Pasul 7: Acțiunea. Pași concreți, clari, observabili prin intermediul cărora să ne împlinim nevoia care este vie în acel moment în interiorul nostru. Repet, un sentiment ne arată ce nevoie neîmplinită este vie în noi. Atunci când ne împlinim nevoia, sentimentul se stinge. Emoția are o caracteristică foarte interesantă: nu durează mai mult de 90 de secunde. Orice este peste 90 de secunde dă de înțeles că este un amestec între emoție și alte gânduri conexe care nu-i dau voie să se stingă. Interesant atunci când acționezi înspre împlinirea propriilor nevoie (evident, fără a călca pe nevoile altora sau alte nevoi ale tale) vei descoperi că se produc schimbări majore în viața de zi cu zi.

Cred că primii doi pași sunt mai dificili de făcut, mai ales dacă nu avem această obișnuință. Nici angajamentul nu e ușor de respectat, pentru că atunci când vine vorba de noi suntem cam delăsători. Totuși, atunci când abordăm cu deschidere lumea noastră interioară, critica devine autoempatie.

Preluat de pe www.comunicarenonviolenta.ro în scop educațional
Preluat de pe www.comunicarenonviolenta.ro în scop educațional
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici Trafic