fbpx
Disciplină Pozitivă și Parenting
Protecție, curaj și calm – imagerie dirijată pentru copii și adulți

Protecție, curaj și calm – imagerie dirijată pentru copii și adulți

Curajul este esențial pentru o viață trăită din plin și este imperios necesar să-i învățăm pe copiii din viața noastră să aibă curaj. Chiar și atunci când eșuezi, este nevoie să-ți găsești curajul pentru a continua. Cu cât construim mai devreme și mai solid pilonul curajului în personalitatea copiilor noștri, cu atât îi vom ajuta mai mult să se bucure de viață, să-și asume „riscuri” și să nu fugă de situațiile noi, de necunoscut, mulțumindu-se doar cu zona de confort.

Exercițiu pe care vi-l propun astăzi lucrează cu o non-culoare și două culori: alb, roșu și albastru. Este asemănător cu Tehnica Viselor și este o introducere în ceea ce psihologii numesc „imagerie dirijată.” Vă recomand să-i ghidați pe copii și chiar să practicați în același timp și voi exercițiul.

Astfel:

  1. Invitați copiii să se așeze într-o poziție relaxantă. Poate fi pe jos sau cu spatele drept pe scaun. Decizia le aparține. Alegeți și voi (adulții) o poziție pentru a practica acest exercițiu.
  2. Pentru început, respirați cu atenție, așa încât corpul să se relaxeze și mai mult. Puteți ghida această respirație prin numărare: Inspirați (1-2-3-4 timpi), Țineți aerul (1-2-3-4 timpi), Expirați (1-2-3-4 timpi) și Țineți aerul (1-2-3-4 timpi). Această tehnică se numește respirație în 4 timpi.
  3. Ghidați copiii și chiar și pe voi, să își imagineze un punct strălucitor de lumină albă, care se află între sprâncenele lor. În momentul în care expiră, invitați-i să trimită această lumină în jurul lor și să se privească înconjurați de această lumină albă, ce formează un cerc de protecție. Faceți și voi același lucru.
  4. Puteți rămâne preț de câteva momente înconjurați de această lumină, în timp ce inspirați și expirați.
  5. Ghidați copiii și chiar și pe voi, să își imagineze un punct strălucitor de curaj, de lumină roșie, care se află înăuntrul gâtului. În momentul în care expiră, invitați-i să trimită această lumină în jurul lor și să se privească înconjurați de aceste două lumini, ce formează un cerc de protecție și, acum, și de curaj. Faceți și voi același lucru.
  6. Puteți rămâne preț de câteva momente înconjurați de aceste lumini, în timp ce inspirați și expirați.
  7. Ghidați copiii și chiar și pe voi, să își imagineze o rază de lumină albastră, de calm și iubire care se găsește înăuntrul inimii. În momentul în care expiră, invitați-i să trimită această lumină în jurul lor și să se privească înconjurați de aceste trei lumini, ce formează un cerc de protecție, curaj și, acum și, de calm. Faceți și voi același lucru.
  8. Puteți rămâne preț de câteva momente înconjurați de aceste lumini, în timp ce inspirați și expirați.
  9. Puteți repeta acest exercițiu ori de câte ori este nevoie sau de-a lungul zilei puteți să vă imaginați cum sunteți înconjurați de trei cercuri de lumină: albă, roșie și albastră.

Beneficiile acestei imagerii sunt multiple. Pe lângă faptul că-și relaxează corpul, lucrează cu ajutorul culorilor (cromoterapie), își dezvoltă și imaginația creatoare. Recomand și adulților să facă acest exercițiu, deoarece aduce liniște, curaj și putere. Pe fundal poate rula muzică liniștitoare (nu este obligatoriu) – în funcție de cât de mulți stimuli dorim să antrenăm. La început, recomand totuși, fără muzică, iar la următoarele repetări și cu meloterapie, aromaterapie etc.

Dacă ești părinte sau profesor și consideri că ai nevoie de o consiliere, în așa fel încât să găsești cele mai bune strategii pentru a te conecta cu copiii, nu ezita să mă contactezi prin email la adresa: contact@razvandanc.ro sau prin WhatsApp la 0756090094

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici Trafic