fbpx
Comunicare nonviolenta
Trei întrebări-cheie pentru o viață conștientă

Trei întrebări-cheie pentru o viață conștientă

Fiecare dintre noi își dorește să trăiască o viață minunată, plină de sens, în care să simtă că are o contribuție la bunăstarea proprie și a celor din jur. Cu cât mai mult ne preocupăm de viața noastră interioară, cu atât mai mult realizăm că deseori este nevoie să ne adresăm câteva întrebări care să ne ghideze înspre lăuntrul nostru, acolo unde se află izvorul de compasiune, empatie și iubire cu care am fost înzestrați de Dumnezeu.

Drumul până acolo nu este ușor de parcurs, deoarece există vămi care se trec greu, iar una dintre cele mai importante este reprezentată de totalitatea credințelor false sau preconcepute, a prejudecăților pe care le avem. Toate aceste credințe ne fac să trăim viața pe pilot automat, fără să ieșim din rând. Pur și simplu, mergem. Încotro? Nu prea știm.

Omul are tendința să treacă dintr-o extremă în alta. Atunci când a înțeles că gândirea lui îl poate face nefericit, bolnav și singur, a decis că e momentul să facă o schimbare. Și a trecut în cealaltă extremă, în care a fugit și a tot fugit de el și ale sale gânduri. Chiar dacă a obosit și gândurile l-au ajuns din urmă, el a continuat să creadă și să spere că golirea minții este răspunsul.

Noile cercetări ne confirmă faptul că extremele nu sunt deloc sănătoase și calea de mijloc este cea mai indicată. Astfel că prima întrebare-cheie pe care ne-o putem adresa, dacă ne dorim să avem o viață conștientă este: ce gândesc eu? În orice moment, și când suntem în culmea fericirii, dar și când simțim dezamăgire, melancolie, epuizare, copleșire sau neliniște, este foarte important să ne oprim preț de o clipă, să fim conștienți de respirația noastră – iar asta ne aduce în prezent – și să ne întrebăm ce gândim în fix acel moment.

Mulți aleg să fugă de gândurile lor și anesteziază această cantitate mare de gânduri cu diverse dependențe sau practici evitante. Însă gândurile rămân acolo. De ce? Pentru că ele sunt doar vârful iceberg-ului. Ele ne oferă o viziune asupra a ceea ce se întâmplă în adâncul nostru. Așadar, când ne întrebăm ce gândim, ieșim de pe pilot automat și ne-am detașat de gând, nu mai suntem gândul, gândul nu mai este „eu.”

Nefericirea ajunge să se instaleze în sufletul și mintea omului când acesta se identifică plenar cu gândul său. Nu degeaba, mulți gânditori spun că „omul devine ceea ce gândește.” Astfel, după ce ne-am adresat această întrebare, lăsăm șirul de gânduri să se desfășoare pe ecranul minții noastre. Atenție! Într-un astfel de moment, când suntem observatori, noi nu suntem prinși în tumultul gândurilor, ci le putem recunoaște ca niște simple gânduri. Fără starea de observator sau de martor interior, cu ușurință vom fi luați captivi. Și chiar dacă se întâmplă asta, cu fiecare respirație conștientă, noi revenim în prezent și suntem din nou în poziția de observator.

Exemplu concret: într-un moment în care am o stare mai agitată, dacă mă opresc și spun „ce gândesc eu acum?” iată ce gânduri pot să-mi apară în minte: nu mi-a reușit proiectul la care am lucrat atât de mult, oamenii din jurul meu mă abandonează când am mai mare nevoie de ei, nu mă pot baza pe nimeni și eu sfârșesc prin a face toată treaba; nimeni nu vede cât de mult mă sacrific, nu mai există recunoștință și nu mai pot avea încredere în oameni. Parcă nici eu nu mai dau randamentul pe care-l dădeam o dată. Totul merge din ce în ce mai rău. Când aveam speranță că va ieși soarele și pe strada mea, a venit furtuna… OF!!!!

A doua întrebare-cheie pentru a trăi o viață conștientă este: ce simt eu acum? Și de sentimentele noastre fugim foarte mult, le ignorăm, le ascundem sub preș, le îngropăm. Ele totuși sunt o comoară. Toate sentimentele, indiferent dacă le privim ca pozitive, constructive sau ca negative, distructive au un mesaj pentru noi. Dacă avem disponibilitate să ascultăm acest mesaj, viața noastră se va îmbogăți din toate punctele de vedere. Sentimentele apar ca manifestare a unui gând, însă rulând un gând suficient de mult timp, sentimentele tind să preia controlul și ele să activeze gânduri recurente. (vezi Joe Dispenza – Distruge-ți obiceiurile nocive, pentru mai multe detalii)

Sentimentele distructive sunt cele mai periculoase și este recomandat să stăm cât mai puțin timp cuprinși de acestea. Ba mai mult, hormonii stresului, care se secretă atunci când trăim momente și stări distructive, au nevoie să fie „consumați”, tocmai de aceea, orice exercițiu fizic este foarte prețios pentru starea noastră de bine, pentru echilibrul psiho-emoțional și cel a corpului.

Pe de altă parte, sentimentele constructive ne fac ființa să strălucească, ne oferă o perspectivă extinsă asupra vieții și ne oferă stări de bine, stări care sunt caracterizate de fericire, încredere în sine, compasiune și vitalitate. Toate sentimentele, constructive sau distructive, sunt valoroase dacă le ascultăm mesajul. Prin intermediul întrebării „ce simt eu acum?” ne conectăm la emoția care este antrenată de gândul sau gândurile noastre. Așadar, primul pas a fost să identificăm gândul, iar acum ne verificăm starea pe care gândul o creează. La fel ca în cazul gândului, atunci când numim emoția pe care o trăim, aceasta scade din intensitate și, din nou, ne detașăm. Intrăm în observator și noi nu mai suntem emoția.

Daniel Siegel spune că o emoție durează 90 de secunde. Atunci când durează mai mult de 90 de secunde, este un semnal că există gânduri care exacerbează emoția primară. Altfel spus: totul devine un bulgăre de zăpadă, ce crește în dimensiune cu cât coboară mai mult (i se dă atenție și energie).

Având în minte exemplul concret de mai sus, dacă ar fi să mă întreb ce simt eu acum, probabil că aș răspunde: simt dezamăgire, exasperare, frustrare, furie, iritare, dispreț, repulsie, dezorientare, agitație, îngrijorare, singurătate, epuizare, neliniște, fragilitate, nesiguranță. Iată cât este de largă paleta de sentimente. Pentru a putea să identificăm sentimentele noastre, recomandat ar fi să ne dezvoltăm un vocabular al sentimentelor.

Este necesară o observație: următoarele cuvinte sunt confundate cu emoții, când de fapt ele sunt percepții: abandonat, abuzat, acuzat, amenințat, atacat, criticat, folosit, fraierit, ignorat, izolat, intimidat, înșelat, manipulat, neapreciat, neînțeles, păcălit, părăsit, presat, provocat, respins, solicitat, tratat de sus, trădat, uitat, umilit. Aș spune că ori de câte ori puteți pune „de către” după un „sentiment” am putea spune că e o percepție, nu un sentiment real: trădat de către colegul meu, fraierit de către un prieten, ignorat de iubita mea etc. Practic sunt acțiunile ale altora. Nu sunt sentimente. Iar când identificăm astfel de percepții, repetăm întrebarea: ce simt eu acum?

Ultima întrebare, care încheie acest lanț sau, dacă vreți, ultima treaptă spre o viață conștientă, deși e recomandat să urcăm și să coborâm clipă de clipă aceste trepte, este: ce nevoie am eu acum? Acum a sosit momentul să înțelegem de ce sentimentele (ori că le etichetăm drept pozitive sau negative) au un rol deosebit în creșterea și dezvoltarea noastră. În Comunicare nonviolentă toate sentimentele ne ghidează spre nevoi. Dacă trăim sentimente distructive, de frecvență joasă, asta ne indică faptul că anumite nevoi ne sunt neîmplinite. De altfel, dacă sentimentele sunt de frecvență ridicată, asta înseamnă că nevoile pe care le avem (și care sunt universale) sunt împlinite.

Când ne întrebăm care ne sunt nevoile, nu doar că suntem în prezent, ci mai există câteva beneficii suplimentare: prețuim gândurile și sentimentele și nu mai fugim de ele, nu le mai ignorăm, ci le lăsăm să se transforme într-o busolă spre o viață plină de sens, în care suntem în contact cu noi înșine; ajungem să trăim starea de compasiune și empatie, pentru că înțelegem că toți avem aceleași nevoi și în fiecare clipă, prin tot ce facem, tot ce căutăm este să ne împlinim nevoile. În momentul în care privim astfel oamenii, nu-i mai judecăm, condamnăm, etichetăm. Toate acestea ne deconectează de la oameni și ne îndepărtează de împlinirea nevoilor. Fluxul de empatie și compasiune se blochează, iar noi nu putem avea relații sănătoase.

În exemplul de mai sus, dacă stau și mă întreb: ce nevoi am eu acum? aș putea răspunde astfel: sprijin/ajutor, încredere, siguranță, ordine, structură, predictibilitate, stabilitate, apreciere, recunoștință, recunoaștere, respect, valorizare, egalitate, cooperare, includere, parteneriat, mutualitate, participare, încredere, transparență, eficiență, stimă de sine. Din nou, o mulțime de nevoi și toate acestea trăiesc în fiecare dintre noi. Desigur, toate cele de mai sus se pot rezuma la 1 sau 2 nevoi principale. Însă este bine să învățăm să gândim în termeni de sentimente și nevoi, pentru a face legătura dintre ele și pentru a putea mai apoi să ne adresăm o întrebare suplimentară, însă cred că la fel de importantă ca toate cele trei de mai sus: ce pot face concret pentru a-mi împlini nevoia pe care o am acum? La fel de bine, această întrebare se poate reformula prin: ce pot cere concret lui X să facă pentru a-mi împlini nevoia pe care o am acum? Evident, cerința nu este o obligație. Așadar, ne putem aștepta și la un „nu.” Conceptul de bază este: concret. Lucrurile vagi și abstracte ne îngrădesc comunicarea, nu o ajută să se dezvolte.

Pe scurt, când suntem atenți la nevoile noastre, nu mai plasăm responsabilitatea vieții noastre, a ceea ce simțim sau trăim pe umerii cuiva din exterior, ci suntem conștienți că nevoile noastre sunt ale noastre. Gândurile noastre sunt ale noastre. Sentimentele noastre sunt ale noastre. Nimeni nu ne poate supăra. Cei din exterior sunt maximum un stimul, așa cum am mai spus. Ce ne supără este de fapt interpretarea pe care o oferim acelui stimul.

De aceea, când întrerupem acest cerc din care nimeni nu câștigă prin cele trei întrebări de mai sus + cea bonus, avem toate șansele să construim relații sănătoase, caracterizate de autenticitate, compasiune și empatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Statistici Trafic