
Depresia – o viziune creștină
Atunci când mintea este întunecată de gânduri negre, LUMINA ESTE HRISTOS!
Cu Hristos te întâlnești mai întâi în iad, spunea maica Siluana din învățătura Sfinților Părinți. Ba mai mult, Însuși Mântuitorul Iisus Hristos i-a spus Sfântului SILUAN: Ține-ți mintea în IAD și NU DEZNĂDĂJDUI.
Articol realizat de prof. Răzvan Danc
Hristos nu se scârbește de rănile noastre, de suferințele și eșecurile pe care le avem. Pe El Îl dor rănile noastre, mai cu seamă din cauza faptului că alegem să fugim de EL, alegem să nu mergem direct spre EL, pentru a ne mângâia și odihni. El ne cheamă: VENIȚI LA MINE… El este mereu cu noi: EU SUNT CU VOI ÎN TOATE ZILELE PÂNĂ LA SFÂRȘITUL VEACULUI.
Depresia este o boală demonică, este lucrarea vrăjmașului, pentru că te face să te închizi în tine, să te retragi din lume și să nu îți deschizi sufletul în fața cuiva care te-ar putea ajuta. Soluția nu este retragerea, nu este tăcerea, nu este ascunderea sau, mai rău, mimarea stării de bine. NU! Soluția sufletului nostru este să mergem la Hristos, să-L chemăm pe Hristos în durerea noastră, în IADUL GÂNDURILOR ȘI AL SENTIMENTELOR pe care le trăim, pentru ca să primim VINDECAREA LUI. Prezența LUI este deja vindecarea.
Cheamă-L! Strigă-L! Nu aștepta să îți dispară pe loc emoțiile. Ele sunt un produs chimic al gândurilor tale, iar când depresia este instalată, devenim chiar dependenți de ce gândim și deci ce simțim. Daniel Siegel spune că numirea unei emoții îi scade puterea cu peste 50%. Așadar, nu trebuie să fugim de ceea ce simțim, ci să numim. Iar numirea este bună, dar nu suficientă. Mai e un PAS. Chemarea și oferirea trăirii lui HRISTOS.
Nu mă ajută cu nimic să știu care e distanța până la PARIS, dacă nu urc în avion și plec într-acolo, dacă scopul meu nu e doar informativ. Așadar: VINO, DOAMNE ÎN DISPERAREA, FURIA, TRISTEȚEA, DESCURAJAREA, NEPUTINȚA (identifică tu emoția pe care o trăiești) MEA și VINDECĂ SUFLETUL MEU!
Să cerem vindecarea și să credem în Vindecător. Mulți l-au recunoscut pe Hristos ca fiind Mesia, însă nu mulți îl acceptă ca VINDECĂTORUL SUFLETELOR NOASTRE. Ei bine, înainte de a ne oferi vindecare trupului, cel efemer, Hristos caută să vindece sufletul, cel veșnic, etern.
Depresia este un monstru. Însă HRISTOS a spus că a BIRUIT LUMEA. Asta înseamnă că a biruit și DEPRESIA și ÎNFRÂNGEREA pe care o simți acum.
Amintește-ți mereu: cu Hristos te întâlnești mai întâi în iad. Nu aștepta să te faci bine, ca apoi să-L chemi pe EL, pentru că EL a venit să caute oaia rătăcită, drahma cea pierdută, EL este doctorul bolnavilor.
Vino, Doamne…!