fbpx

Răzvan Danc

Celebrând o viață extraordinară!

Atunci când lucrezi cu omul, mai ales cu oameni în formare, așa cum sunt copiii, nici măcar o zi nu seamănă cu alta. Sunt momente în care ai impresia că trăiești într-un basm, însă și momente în care tot ce îți dorești este să se termine ziua și să mergi spre casă. Toate astea sunt absolut firești și sunt o parte a dezvoltării noastre. Ce să facem în momentele mai dificile? Să manifestăm autocompasiune: să acceptăm că noi suntem mult mai mult decât eșecurile noastre și că ele pot ajunge să ne definească dacă și numai dacă ne identificăm cu ele.

Eu pot să simt orice. Exact același lucru îi învăț și pe copiii cu care lucrez și mai departe pe toți profesorii și părinții: poți să simți orice; un mediu în care copilul se poate dezvolta armonios, global, holistic este un mediu în care el are libertatea de a experimenta absolut toată paleta emoțională a omului. Ceea ce ajunge să ne definească și unde avem de lucrat clipă de clipă, este ce facem cu ceea ce simțim. Putem transforma o emoție „negativă” în cel mai bun învățător, care să ne ghideze spre noi lecții și înțelesuri sau poate deveni o „armă” care prin care fie ne autodistrugem, fie distrugem relațiile în care suntem.

Așadar, pot să simt orice și îmi dau voie să simt ceea ce simt, însă eu nu sunt ceea ce simt. Eu întotdeauna sunt ceea ce aleg să fiu. Așa văd eu compasiunea. Când zilele nu sunt mereu însorite, mă retrag în această stare și îmi pun niște întrebări, pe care într-o formă mult mai simplă le prezint deseori și copiilor după un moment de furtună emoțională prin care ei trec:

1. Ce am avut eu de învățat din această situație?
2. Ce aș putea face diferit data viitoare pentru un alt rezultat?

Este foarte important să știm că dacă vrem rezultate diferite, este necesar să facem lucrurile într-un alt mod. Pentru a putea să avem tot mai rar momente dificile ar fi bine să nu ne definim prin succesele noastre și nici prin eșecurile pe care inevitabil le vom experimenta. Brené Brown spune că, dacă ești suficient de curajos, un lucru este cert că ți se va întâmpla: vei avea și eșecuri. Nu doar că e posibil să le ai, ci le vei avea. Însă curajul de a face ceva în direcția în care crezi valorează mult și din această perspectivă eșecul nu e deloc eșec, ci o treaptă spre ceea ce ești menit să fii.

Vă doresc să aveți mereu compasiune față de voi!

#JurnalDeEducator
#3decembrie
#ziua3

Profesor, jurnalist, pasionat de viață și iubitor de oameni. Pregătit oricând să ofere un cuvânt de încurajare tuturor celor care au nevoie de el. Întotdeauna, de vorbă de la suflet la suflet, pentru toate sufletele!

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts

Statistici Trafic