fbpx
Skip to content

Un mesaj pentru 2 ianuarie…AI PUTEREA DE A SCHIMBA LUCRURILE!

Foarte puține lucruri sunt ireversibile. Așadar, dacă ai creat o situație în viața ta, o poți schimba. Este nevoie doar să ai curajul să alegi cea mai bună decizie pentru tine. Atunci când ești sincer cu tine și îți asumi toate riscurile, lucrurile se vor așeza într-un sens constructiv și pentru ceilalți. Creierul nostru este social, așadar a nu-ți păsa de cei din jur este o amenințare la adresa creierului și mai departe la starea ta de bine. Deci, ne interesează de ceilalți, însă nu într-atât încât să facem compromisuri care să ne dăuneze. Să medităm la cuvintele: „ne naștem într-o relație; ne rănim într-o relație; ne vindecăm într-o relație”. (Harville Hendrix)

Cineva îmi spunea: „zilnic facem compromisuri, mai mici sau mai mari”. E posibil. Un compromis dăunător este acela în care te pierzi pe tine, în care ai vrea să mergi într-o direcție, dar alegi alta, când vrei să le faci pe plac tuturor de teamă că altfel te vor respinge și părăsi. Întotdeauna compromisul este alimentat de schema cognitivă: „nu sunt suficient de bun”.

Iată și primul pas pentru a schimba lucrurile: ACCEPTĂ CĂ EȘTI SUFICIENT DE BUN! Meriți să fii iubit și să iubești. Atunci când înveți să accepți că ești suficient de bun – AFIRMÂND acest lucru, VIZUALIZÂNDU-TE pe tine așa într-o situație în care ai vrea să te simți suficient de bun (pentru că creierul nu face diferența între realitate și imaginar), ELIBERÂNDU-TE DE PERFECȚIONISM și DÂNDU-ȚI VOIE SĂ ȘI GREȘEȘTI, vei constata o stare de relaxare atât interioară, cât și relațională.

1. Ia o foaie și scrie un lucru pe care ai vrea să-l schimbi;
2. Vezi care sunt persoanele implicate;
3. Notează apoi schema care te-a făcut să acționezi așa cum ai făcut-o. Poate fi „nu sunt suficient de bun”, „nu merit”, poate fi rușinea, gândul la „ce va zice lumea” sau orice altă credință falsă care te-a motivat să faci altceva decât ai fi vrut;
4. Afirmă opusul schemei de mai sus: „sunt suficient de bun!”, „merit!”, „sunt eliberat de părerea lumii” etc. și continuă să repeți acest lucru cât mai des;
5. Scrie câteva acțiuni concrete pe care ai putea să le faci pentru a schimba lucrurile: „îmi asum partea mea de responsabilitate”, „învăț să spun nu”, „voi purta o discuție în care îmi voi cere iertare”, „voi face X lucru” etc;
6. Vizualizează-te făcând acest lucru și dă-ți voie să simți emoția împlinirii misiunii;
7. Pune planul în aplicare.

Succes!

Comments

Lasă un răspuns

If you have any questions about the post write a comment. We'll be happy to answer.

Your email address will not be published.

Related posts

Scroll to top
Statistici Trafic