fbpx
Skip to content

Un mesaj pentru 20 ianuarie…STAI FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU TINE ÎNSUȚI!

Din observațiile mele, am ajuns la concluzia că al nostru creier, care este un organ fascinant, are o tendință de a se concentra, de a pune mai mult preț pe lucrurile periculoase care ni se întâmplă sau cele pe care le etichetăm drept „negative”. M-am bucurat atunci când am citit și păreri avizate care spuneau fix același lucru. Datorită faptului că principala dorință a creierului este să ne mențină în viață, deci supraviețuirea, acesta acordă cel puțin 0,0001% (cercetătorii spun că mult mai mult) mai multă atenție evenimentelor care se încadrează în categoria amenințărilor.

Mi se pare oarecum logic, având în vedere că avem așa-numitul sistem luptă-fugi-îngheață-leșină care se poate activa ori de câte ori un stimul ajunge la creier. Am aflat informația că există situații în care stimulul nici nu mai este procesat de partea rațională, evoluată a creierului (cortexul prefrontal), ci ajunge direct în amigdala limbică pentru a emite un răspuns. Abia apoi informația ajunge la partea rațională. Mai mult de atât, noi recepționăm mult mai multe informații decât suntem capabili să procesăm conștient.

Știind toate astea nu poți decât să te minunezi de ce instrument fabulos este creierul și să fii recunoscător lui Dumnezeu pentru că ni l-a dăruit pentru a ne proteja și pentru a crea. Există, totuși, și neajunsuri – momente în care ne simțim amenințați, însă „prădătorii” sunt gândurile noastre: „nu sunt suficient de bun”, „ce o să spună lumea”, „nu o să reușesc”, „nu merit” etc.

Creierul nu face distincția între vis și realitate, deci tot ce se petrece în imaginația noastră pentru creier e o realitate. Așadar, da, fricile noastre pentru creier cel puțin sunt foarte reale. Tocmai de aceea nu funcționează încurajarea: „hai! E doar în mintea ta!” sau „nu are de ce să îți fie frică!” Să nu tratăm aceste lucruri superficial.

Emoțiile noastre sunt reale și este bine să ne învățăm să ni le acceptăm, chiar dacă nu suntem de acord cu anumite comportamente înspre care ne îndeamnă. Ce putem face? Specialiștii recomandă JURNALUL. Eu am pus în aplicare această recomandare și am simțit de fiecare dată o eliberare. De fiecare dată când am scris despre trăirile mele și am răspuns la întrebarea: „ce e viu în mine acum din punct de vedere emoțional?” mintea mea s-a liniștit și am reușit să am mai multă claritate. Am putut vedea de ce anumite frici erau activate de niște credințe false sau am putut ajunge chiar la conștientizări legate de pericole reale.

Jurnalul are un rol extraordinar – ne ajută să devenim coerenți în ceea ce privește povestea noastră. Deci, pe o agendă sau un caiet, notați astfel de gânduri și evenimente. Nu pentru a vă critica sau judeca, pentru a vă elibera. Studiile arată că atunci când vorbim mai mult despre traumele noastre, ele nu se intensifică, ci din contră, se vindecă. Una este să vorbim despre – din poziția de Observator și alta e să ne plângem, să căutăm vinovați și să ne întrebăm obsesiv și cu multă frustrare: „de ce?” O astfel de poziționare se comportă ca atingerea unei răni în procesul de vindecare – îngreunează această vindecare.

Începeți să scrieți despre ce e viu în voi și dacă e nevoie discutați cu un specialist și/sau cu cineva care vă poate asculta fără să vă judece, iar dacă aveți nevoie să vă ofere și o idee despre ce ați putea face. Oricum, decizia finală e a voastră. Lucrăm în paralel: devenim coerenți cu privire la povestea vieții noastre și acționăm în direcția schimbării prin acțiune sau alte practici menite să ne sprijine dezvoltarea.

Succes!

Comments

Lasă un răspuns

If you have any questions about the post write a comment. We'll be happy to answer.

Your email address will not be published.

Related posts

Scroll to top
Statistici Trafic