fbpx
Skip to content

Despre acceptarea momentului

Acceptă momentul! Fix așa cum este! Acesta este primul pas spre schimbare. Ce știm noi despre acceptare? Multe. Ce este acceptarea? Vă voi prezenta un rezumat din scrierile dr. Robert Leahy care mi se par revelatoare: acceptarea înseamnă să vezi lucrurile AȘA CUM SUNT CU ADEVĂRAT, nu așa cum CREZI TU CĂ SUNT. Acceptarea înseamnă literalmente „să primești” ceea ce este aici, în momentul prezent, și să vezi realitatea în mod transparent, nu prin lentilele distorsionate ale îngrijorărilor și credințelor tale. Acceptarea înseamnă să fii conștient de ceea ce e real chiar acum, nu de ceea ce s-ar putea întâmpla. A accepta un lucru nu înseamnă că îți place sau că este în regulă, ci a ști că este ceea ce este și că pornești de la acest fapt.

Atunci când suntem frustrați, supărați, deprimați sau anxioși, psihologul Marsha Linehan de la Universitatea Washington ne propune să abordăm „acceptarea radicală” a realității: a privi realitatea și a o vedea așa cum este. Acceptarea radicală înseamnă să privești realitatea NU AȘA CUM CREZI TU CĂ TREBUIE SĂ FIE, ci așa cum este. E o distincție crucială. Acceptarea radicală înseamnă că există o realitate cu care vei trăi. Avantajul acceptării radicale este că îți oferă un punct de pornire.

De ce nu ne place să acceptăm realitatea așa cum este? Pentru că nu ne place realitatea noastră. Logic! De ce nu ne place realitatea noastră? Pentru că avem impresia că în trecut era mai bine sau în viitor va fi mai bine ori că alții sunt mai fericiți. Definiția momentului prezent după Eckhart Tolle este: CEEA CE ESTE = ESTE. Punct. Ceea ce este, este. Nu îți place? Asta e o judecată deja. Nu trebuie să îți placă sau să nu-ți placă. E nevoie să accepți. De ce? Pentru că doar acceptând realitatea, poți deveni lucid și poți vedea dacă există lucruri pe care le poți face, așa încât viața ta, realitatea ta să arate altfel.

Poți face schimbări în viața ta? Desigur! Clipă de clipă. E ușoară schimbarea? Absolut deloc! De ce? Pentru că schimbarea începe când pășești în afara zonei de confort, când te lovești de impredictibil, iar noi facem tot ce ne stă în putere să avem control asupra imprevizibilului. Ce risipă de energie. Nu, nu vom putea controla imprevizibilul. Ne putem însă îngrijora. Asta ne ajută? Unii oameni care suferă de Tulburare de Anxietate Generalizată (TAG) spun că da. Specialiștii, totuși disting două feluri mari și late de îngrijorare: productivă și neproductivă. Cum îți dai seama că îngrijorarea ta este productivă? Poți răspunde la întrebarea: CE POT FACE ACUM sau ÎN VIITORUL CURÂND pentru a schimba acest lucru? Dacă poți răspunde, atunci e probabil o formă de îngrijorare productivă, însă dacă te angrenezi în scenarite, în filme catastrofale, este neproductivă. Dacă nu există acțiune pe care o poți face acum sau imediat, atunci te îngrijorezi inutil, ajungi la ruminație și mai departe la o viață total nefericită și…bolnavă.

Cum funcționează acceptarea? Întocmai ca dezamăgirea. Maica Siluana spunea frumos: dezamăgirea este o binecuvântare, pentru că dezamăgirea înseamnă dez-amăgire, adică ieșirea din amăgire. Această ieșire din amăgire, care este tot o lentilă prin care privim și percepem realitatea, duce la intrarea în adevăr. Aici intervine ACCEPTAREA, deoarece adevărul DOARE. Realitatea nu e cum credeai tu, cum îți închipuiai tu, ci e așa cum e ea. Acceptă acest adevăr, această realitate și construiește-ți viața pe niște credințe sănătoase, în acord cu realitatea.

Tare multe ar fi de spus. Acceptarea se învață. Cum? Prima dată înțelegând că nu trăim cu acceptare, că fugim de ceea ce este, că avem o mulțime de gânduri distorsionate despre noi, ceilalți și mediu. Distorsiunile cognitive sau gândurile distorsionate te fac să privești lucrurile în cel mai rău mod posibil. Exemple de astfel de distorsiuni: crezi că știi ce gândește celălalt, prevezi viitorul, gândești catastrofal, etichetezi, desconsideri aspectele pozitive, suprageneralizezi, gândești în termen de „totul sau nimic”, folosești prea des „trebuie”, apelezi la blamare, faci comparații incorecte, te orientezi spre regret, de întrebi mereu „dar, dacă…?”, ai un raționament emoțional și/sau ești centrat pe prejudecată.

Mindfulness ne ajută enorm să trăim în acceptare, așadar pentru a pune în practică acest concept poți apela la distanțare (gândurile nu sunt realitatea), descrie ce se află în fața ta (dacă stai să-ți observi discursul mental vei vedea că el nu are nimic de-a face cu ceea ce se află în fața ta chiar acum, ci trăiești în trecut sau viitor apelând la diverse distorsiuni cognitive), suspendă-ți prejudecățile (nu au legătură cu realitatea, ci cu ceea ce crezi tu că ar fi sau ar trebui să fie realitatea, ele deci te fac și mai anxios și îngrijorat), scoate-te din ecuație (pentru că nemulțumirile sunt aproape întotdeauna despre cum vezi tu lucrurile și ce ar trebui să faci tu în legătură cu ele, te au pe tine în centru; extrage-te de acolo), mergi chiar mai departe și imaginează-ți că dispari pentru a vedea realitatea, acceptă-ți limitările personale și acceptă incertitudinea.

Mai sunt multe de zis, însă cu altă ocazie. Până atunci, acceptă momentul!

Comments

Lasă un răspuns

If you have any questions about the post write a comment. We'll be happy to answer.

Your email address will not be published.

Related posts

Scroll to top
Statistici Trafic