fbpx

Răzvan Danc

Celebrând o viață extraordinară!

Cultivarea stării de sănătate psiho-emoțională a profesorului

Ce este starea de sănătate psiho-emoțională?

Sănătatea psiho-emoțională reprezintă, în opinia mea, o stare de integrare între diferitele aspecte ale ființei noastre: minte-trup, emisferă stângă – emisferă dreaptă, creierul primitiv – creierul evoluat etc. Văd starea de bine ca pe un râu pe care-l traversăm în această viață.

Câtă vreme ne menținem pe mijlocul acestuia, viața noastră este liniștită, armonioasă, plină de sens și încărcătură, avem relații echilibrate și putem spune că suntem „fericiți”. Există însă și momente în care deviem din cursul nostru și ne apropiem de maluri.

Nu faptul că ne apropiem de maluri este problema, ci faptul că uneori ajungem să ne împotmolim în acestea. Malul stâng este numit malul rigidității, acolo unde vrem ca lucrurile să fie făcute doar așa cum vrem, când vrem, cu cine vrem și nu prea lăsăm loc de decizie ori de manevră celorlalți. Acest mal seamănă cu un deșert emoțional. Ne deconectăm de la emoțiile noastre și ne păstrăm doar partea hiperanalitică.

Malul celălalt, cel drept, este al haosului unde emoțiile și reacțiile sunt la cote maxime. Trăim furtuni emoționale. Ne ieșim foarte ușor din fire, avem tendința să ridicăm tonul, să plângem excesiv de mult, să ne simțim copleșiți de probleme și să nu mai credem că există soluții ori salvare. Este o zonă în care nu ne mai simțim deloc în control, ci avem impresia că suntem la mâna unor forțe exterioare ce ne dictează cursul vieții.

Sunt convins că toți am experimentat atât momente de rigiditate, cât și de haos. Pentru a ne menține sănătatea psiho-emoțională este esențial să știm cum să revenim pe centrul râului.

De ce profesorii au nevoie să se îngrijească de starea lor de sănătate psiho-emoțională?

Deoarece un copil învață, în primul rând, prin imitație: ne privește și are tendința să facă tot ce ne vede pe noi.

În al doilea rând, suntem figuri de atașament pentru copii, în special dacă lucrăm cu copii foarte mici ce nu și-au dezvoltat încă un „trib” al lor de siguranță. Neuroștiința vine și susține importanța noastră în relația cu elevii prin faptul că ne spune că în perioada educației timpurii și a școlarității mici, fiecare interacțiune pe care o are copilul cu un adult de referință, îi modifică arhitectura creierului. Deci vorbele, faptele, exemplele noastre sunt foarte importante pentru copil.

Copilul primește ceea ce-i oferim, (mai ales până la vârsta de 12 ani) fără să judece dacă e bine sau rău. E ca o cameră de luat vederi ce înregistrează tot sau ca un burete ce absoarbe. Pentru el, ce înregistrează, devine un soi de firesc, de normal și va tinde să ne oglindească.

Încă un argument: educația (ceea ce facem noi verbal, nonverbal, formal sau nu) este liantul între mediul din care provine copilul și ereditatea – zestrea sa genetică. Astfel, noi, prin purtarea noastră, putem să le arătăm că se poate și altfel sau că sunt pe o cale „bună” dacă mediul este unul armonios și care să-l ajute să se dezvolte global, holist.

Poate sănătatea psiho-emoțională a profesorului să influențeze actul educațional?

Categoric poate. Starea noastră de sănătate psiho-emoțională afectează interacțiunile, relația. Întotdeauna când suntem mai obosiți sau înfometați ori însetați, de exemplu, la fel precum copiii și elevii, suntem mai rigizi sau mai haotici, avem o toleranță mai redusă la frustrare și asta se vede în modul în care răspundem diverselor provocări.

Avem parcă mai puțină răbdare cu ceilalți, acceptarea celorlalți scade și se intensifică Sindromul TREBUIE și astfel intrăm într-un cerc vicios: pentru că nu faci cum vreau eu și deci cum trebuie, mă frustrez, iar asta mă determină să te constrâng și mai tare, iar asta ne afectează relația în sine.

Există speranță pentru profesorii care experimentează epuizarea la clasă?

Să ia foarte în serios acest lucru și să nu aibă impresia că „va trece”. De la oboseală la epuizare și burn-out nu e cale lungă. Cred că e nevoie de o (re)echilibrare. Să conștientizeze pe ce mal se află: al haosului sau al rigidității și să revină în centru. Acest lucru se poate face (și) printr-o echilibrare a următoarelor 7 planuri:

  • Concentrare (câte ore muncesc);
  • Joacă (da, și adulții au nevoie de așa ceva, mai ales profesorii);
  • Conectare (cu ceilalți – deoarece calitatea vieții este dată de calitatea relațiilor concluzionează Studiul Harvard cu privire la dezvoltarea adulților);
  • Exerciții fizice (deoarece stresul acumulat nu se elimină de la sine, ci e nevoie de mișcare pentru a se elibera adrenalina și cortizolul);
  • Interiorizare (conectarea cu propria persoană pentru a se cunoaște mai bine, a-și observa emoțiile și a-și conștientiza nevoile împlinite sau neîmplinite);
  • Relaxare;
  • Somn (aproximativ 7-8 ore pe noapte).

Ce pot face profesorii pentru a se îngriji de starea lor de sănătate psiho-emoțională?

Eu, împreună cu a mea colegă Alexandra Jarda, psiholog și educatoare, am creat începând din anul 2021 cursuri adresate educatoarelor (în special), însă care au fost accesate și de învățătoare, părinți, profesori de religie sau consilieri școlari, în care am căutat să oferim tehnici concrete de autoreglare emoțională, utile atât în lucrul cu preșcolarii și elevii, însă tehnici care au un efect extraordinar de puternic și asupra adulților. Cursurile sunt experiențiale, adică se învață prin încercare, nu doar predare teoretică a noțiunilor. Eu sunt educator parental în tehnica Positive Discipline, o tehnică de parenting care are la bază filosofia adleriană și de aici am implementat activitățile experiențiale.

În plus, organizăm și cursuri de Comunicare Nonviolentă, o modalitate de a percepe lumea și relațiile într-un mod compasiv, ceea ce duce inevitabil la relații de mai bună calitate, o viață mai rezilientă și deci mai multă sănătate psiho-emoțională.

De asemenea, le recomand tuturor cadrelor didactice să-și adreseze cât mai des următoarele cinci întrebări:

  • Ce gândesc eu acum?
  • Ce simt eu acum?
  • Unde în corp simt eu asta?
  • Ce nevoi (ne)împlinite am?
  • Ce pot face sau cere pentru a-mi îmbogăți viața acum?

Personal, lucrez foarte mult și cu modelul MINDSIGHT dezvoltat de Daniel Siegel – model care presupune trei pași:

  • INTROSPECȚIE
  • EMPATIE
  • INTEGRARE

Întrebările pe care le-am enunțat mai devreme, pot fi folosite și în acest model. Când vorbim despre integrare, ne sondăm viața noastră interioară. Iar când vorbim despre empatie, pe a celor din jur, fiind atenți la gândurile, emoțiile, senzațiile, nevoile și cerințele celorlalți. Asta ne „lărgește inima” și face ca spațiul relațional sau Spațiul dintre Noi, așa cum îl numește Harville Hendrix, creatorul terapiei relaționale IMAGO, să fie unul sacru și mai plin de sens.

Recomand cu multă căldură și psiho-educația, participarea la cursuri de autocunoaștere și dezvoltare personală, așa încât profesorii să devină cât mai mult prietenii lor, așa încât să poată fi cu adevărat modele conștiente.

Vă doresc să fiți sănătoși!

Profesor, jurnalist, pasionat de viață și iubitor de oameni. Pregătit oricând să ofere un cuvânt de încurajare tuturor celor care au nevoie de el. Întotdeauna, de vorbă de la suflet la suflet, pentru toate sufletele!

2 COMMENTS

LEAVE A RESPONSE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts

Statistici Trafic