Valoarea lui 2 minute… (Tehnică pentru obținerea cooperării copilului)

După finalul programului de la grădiniță sau de la școală, copiii își doresc, mai ales dacă e vreme bună, să mai rămână o vreme la locul de joacă. Așa se întâmplă și cu copiii cu care lucrez. Dintre aceștia, o fetiță mi-a atras atenția. E cuminte, harnică, înțelegătoare și mereu este pregătită să ajute pe …

Activitate pentru dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor

Vă propun o activitate care dezvoltă inteligența emoțională și îi ajută pe copii să se simtă conectați și semnificativi. Această metodă este specifică Disciplinei Pozitive, metodă în care sunt format pe care o implementez și o predau mai departe părinților și profesorilor. Acest exercițiu poate fi aplicat atât de profesori, cât și de părinți. Dacă …

Comportamentul nepotrivit al copilului – Răzvan Danc invitat la podcastul Grădinița ca familie (13.02.2021)

Am discutat cu Alexandra Jarda, educatoare și psihoterapeut, despre un subiect atât de important când vine vorba de copii: COMPORTAMENTUL NEPOTRIVIT. În acest podcast veți afla ce nevoi psihologice se află in spatele comportamentului, care sunt cele 4 scopuri greșite ale copilului prin care vrea să obțină conectarea și semnificația precum și soluții practice pe …

Integrarea – cheia spre echilibru (metode practice)

Creierul performează atunci când diferitele lui părți lucrează împreună într-un mod armonios și echilibrat. Există două feluri de integrare: pe verticală (între parter și etaj) și pe orizontală (între emisfera stângă și cea dreaptă). Un creier integrat determină decizii luate într-un mod responsabil și chiar asumat, un mai bun control asupra corpului și emoțiilor, înțelegere …

Rolul neuroștiinței în educația copilului

Pentru a reuși să educăm un copil este imperios necesar să-l înțelegem și să fim la curent cu toate procesele dezvoltării care se petrec în interiorul și cu ființa sa din punct de vedere holistic. De foarte multe ori am întâlnit părinți sau profesori care și-au dorit să cunoască exclusiv tehnici și metode pentru a …