De ce orice discuție serioasă ajunge să fie o ceartă?

Ai avut și tu conversația aceea în care ai pornit cu intenția de a rezolva ceva și, fără să înțelegi exact când s-a întâmplat, ai ajuns să te cerți cu omul de lângă tine?

Tu ai încercat să explici ce te deranjează, celălalt s-a apărat, ai simțit că nu te ascultă și ai început să insiști, iar el s-a închis și mai mult. La final, problema de la care ați pornit a rămas nerezolvată, dar peste ea s-au mai așezat câteva reproșuri și poate chiar sentimentul că „nu se mai poate vorbi cu omul ăsta”.

Read more: De ce orice discuție serioasă ajunge să fie o ceartă?

Și atunci apare întrebarea: de ce este atât de greu să vorbim despre lucrurile importante fără să ajungem să ne rănim?

De multe ori, nu pentru că nu știm să comunicăm, ci pentru că atunci când o conversație devine importantă pentru noi, nu mai intrăm în ea doar cu ceea ce vrem să spunem. Intrăm cu fricile noastre, cu experiențele trecute și cu toate momentele în care ne-am simțit neauziți sau neînțeleși. Altfel spus, cu multe nevoi neîmplinite. 

Așa se face că o simplă propoziție precum „mi-aș dori să fii mai atent la mine” poate fi auzită de celălalt ca „nu faci niciodată nimic bine”, iar răspunsul lui defensiv poate fi auzit de tine ca „nu îi pasă de ceea ce simt”.

De aici începe un dans pe care multe cupluri îl cunosc foarte bine: unul insistă pentru că are nevoie să fie auzit, celălalt se retrage pentru că se simte atacat, retragerea îl face pe primul să insiste și mai mult, iar insistența îl face pe celălalt să se închidă și mai tare. După câteva astfel de conversații, fiecare ajunge să creadă că problema este celălalt. Interesant, nu?

Ceea ce avem nevoie să învățăm este simplu și, în același timp, dificil: să încercăm să înțelegem înainte să răspundem. Nu înseamnă să fii de acord cu celălalt și nici să renunți la ceea ce simți tu. Înseamnă doar să poți rămâne suficient de prezent încât să auzi ce încearcă omul din fața ta să îți transmită, chiar și atunci când felul în care o face te activează.

Imaginează-ți că partenerul îți spune: „Niciodată nu ești atent la mine!”. Probabil primul impuls este să demonstrezi că nu este adevărat: „Cum adică niciodată? Uite câte lucruri fac pentru tine!”. 

Dar dacă, înainte de a te apăra, ai încerca să înțelegi ce se află în spatele acelei afirmații? Poate ai putea spune: „Aud că ai simțit că nu am fost atent la tine și că pentru tine a fost important să simți că sunt prezent. Asta ai vrut să-mi spui?”. Nu ai fost de acord cu „niciodată”, dar ai făcut ceva care poate schimba direcția conversației: ai încercat să înțelegi experiența celuilalt.

Acesta este unul dintre lucrurile pe care le exersăm în Safe Conversations: nu doar să vorbim mai bine, ci să învățăm să creăm suficientă siguranță într-o conversație încât doi oameni să poată rămâne conectați chiar și atunci când au perspective foarte diferite. Prin dialogul structurat, fiecare persoană are spațiul de a vorbi, iar cealaltă exersează ascultarea și oglindirea înainte de a veni cu propria perspectivă.

Pentru că, de multe ori, ceea ce pare să fie o problemă de comunicare este, de fapt, o nevoie profundă de a fi auzit, văzut și înțeles.

Iar o conversație se poate schimba radical atunci când scopul nu mai este „cum îl fac să înțeleagă că am dreptate?”, ci „cum pot să înțeleg ce se întâmplă cu tine, fără să renunț la ceea ce se întâmplă cu mine?”